Acasă > Fără categorie > Anunţuri importante de la departamentul AiTi

Anunţuri importante de la departamentul AiTi

M-am întors. Credeaţi că scăpaţi de mine aşa uşor?

În primul rând vreau să-i mulţumesc şeleveceleimi-a întors cu posteriorul în sus a avut grija de stabilimentul sindicatului (între noi fie spus, cre’ că fata asta nu are unde dormi, de asta îşi face veacul pe aici).

În al doilea rând vreau să-i urez oficial Baronului Cotcodac şi regelui cotcodacilor Florian un călduros “Bine ai revenit Majestate!”. Dar ai grijă cu tăria. Că pe urmă nu mai ştii pe unde dormi. Şi observ că, odată cu revenirea rigăi, s-a întors şi puiuţul de yeonsaeng. @Şlvc, ţie asta nu-ţi spune nimic?

În al treilea rând le urez un “Bine c-aţi venit!” noilor membri de sindicat N.A. şi silence. @Silence, pune mâna şi te îmbracă pentru că nu se face să umbli în “gravatarul gol” prin clădirea sindicatului.

Şi acum anunţurile importante.

  1. Care aveţi un blog mai de Doamne-ajută şi vreţi să îl vedeţi în blogroll-ul sindicatului puneţi mâna pe tastatură şi anunţaţi-mă. Primele 20 de înscrieri în blogroll sunt gratuite.
  2. Veţi primi legitimaţiile de sindicat în cursul săptămânii care urmează. Condiţia esenţială este să aveţi funcţie. Musai cu funcţie, că nu se cade să trag o liniuţă în rubrica aia cu funcţia.
  3. Veţi avea buton de edit. Termen de finalizare: week-end-ul ăsta. Dar am o întrebare. La ce valoare să setez countdown-ul? Adicălea câte minute vreţi să aveţi la dispoziţie pentru a edita mesajul?

P.S. Văd că pe lista de revendicări adresată tiranului nu aţi inclus gravatarele. De ce?

  1. slvc
    19 septembrie 2009 la 08:43 | #1

    @3
    În primul rând, bună dimineaţa!
    http://www.youtube.com/watch?v=JQ7PiqL
    Încerc să-ţi răspund cât de cât coerent, că-s cam dusă de-acasă…
    1. Păi, s-a infiltrat printre noi 4moale, şi, pen’ că ne cam lipseau cocoşii, am zic că decât fără şef de sindicat, mai bine punem un clapon, de formă, că jocurile tot noi puicuţele le-am făcut! Adecă de-aia n-am revendicat gravatarele, deşi s-a tot cotcodăcit pe tema asta. Pe scurt, foru’ a postat numa’ ce revendicări îi veneau bine Tiranului, ca să-i şlefuiască o ţâră imaginea aia şifonată.
    2. Buton de edit la un minut, că dacă ai ceva de corectat, âţi ajung 60 de secunde, iar dacă nu te duce mintea, dijaba te benoclezi la text, că tot nu-ţi pică fisa.

  2. 19 septembrie 2009 la 08:53 | #2

    Nu mai deschideţi linku’ ăla, că l-am greşit. Da’ nu ştiu de ce nu mă mai mir deloc! Hai că încerc altul…
    Şi erată: âţi îţi, că cine începe (cu greşelile, evident) de dimineaţă, departe ajunge!

  3. 19 septembrie 2009 la 08:57 | #3

    La blogroll, mă bag, ce pepenii mei! Să vedeţi totuşi ce coteţ am, că-mi umblaţi cu vorbe că aş cam fi homeleasă! Mă’c repede să-mi deretic o ţâră prin el, că de când cu munca asta sendicală…

  4. ceapa nova
    19 septembrie 2009 la 10:12 | #4

    Mamă, da ce bine dăm pe sticlă, şi din faţă şi din profil! Felicitări, domnu Dan, şi la mai mare !Mulţumim de-aşa ofertă, pe care n-o putem refuza.Acu, c-avem spaţiu, ne mai trebuie şi ceva timp…şi viteză de reacţie, rezistenţă psihică, că masă avem asigurată la all inclusive. Mai ascundeţi sticlele-alea de la banchetul de inaugurare, că din alea vechi am comandat nişte vitralii pentru biroul şefului. Ura, să ne trăiască ! …şi să ne nemurească!

  5. sebra
    19 septembrie 2009 la 10:13 | #5

    @slvc,ai blog bre?

  6. ceapa nova
    19 septembrie 2009 la 10:25 | #6

    N-are b-log, are bâr-log, şi-o viziune-a vizuinii, de stau în coadă toţi câinii. E o fată serioasă şi devreme acasă, dovadă că are… sau se dau şi locuinţe de serviciu de la sindicat, pe şest, şi noi nu ştim. Important e să nu fie “baterii”, că acolo găinilor li se stinge lumina de mai multe ori pe zi, ca să se ouă mai des, ceea ce la noi nu e cazul, că ne dăm drumul întruna…

  7. sebra
    19 septembrie 2009 la 10:32 | #7

    si cu butonul de edit,zic si eu,mai mult de 1 min nu-l lasa ca e frustrant rau sa te tot chiorasti la cronomentrul ala
    Julius si-a batut joc de noi cu alea 5 minute,ne-a dat sa ne saturam

  8. Florian
    19 septembrie 2009 la 10:34 | #8

    @M3bis
    Ba bine ai revenit tu, nu eu, că de când m-am întors nu prea te-am văzut pe aici. Cine ştie pe unde şi cu cine o arzi, iar pe noi ne-ai lăsat de izbelişte, de am uitat şi cum se postează un link folosind un cuvânt mască. Uite-te şi tu aici, la comment-urile 68-70, cât m-au trecut sudorile (dacă nici acum nu îmi iese, o tai şi o dau la raţe; formula, desigur).
    Iar puicuţa yoyo, cum îmi place s-o alint, e protejata Maiestăţii Mele, în calitate de fostă. Amintirile pe care mi le-a lăsat nu le pot uita cu una cu două, mai ales că unele din ele sunt cât se poate de vii şi îmi provoacă nişte mâncărimi cumplite.

  9. Florian
    19 septembrie 2009 la 10:38 | #9

    @şlvc
    Văz că şi ţie ţi-o priit pălinca aia de azi-noapte. Tu încurci linkurile, iar eu am postat de două ori comment-ul 8 în altă parte, pân’ să nimeresc aici. Ne-am făcut dracului de râs, acum ştie tot sindicatul că ne-am petrecut noaptea împreună. Si cât de bine ne ferisem, nu ştia nici dracu’ de taina noastră.

  10. Florian
    19 septembrie 2009 la 10:45 | #10

    @Ceapa nova
    Da’ ştiu că nici cu tine nu mi-e ruşine. După cât îmi dau seama şi tu beuşi tătă noaptea la pălincă. Domnu’ Dan ăla, cu care o trăseşi (pălinca, bre) s-a-mbrăcat şi a plecat, aşa că vorbeşti cam de una singură. Vezi că-i apă proaspătă în ligheanul din curte, ia şi dă-ţi o ţâră pe faţă.

  11. Florian
    19 septembrie 2009 la 10:57 | #11

    @sebra, sau mai bine @all
    Măi oameni buni, ştie cineva să-mi explice mai pe-ndelete, că îmi cam vâjâie capul de la pălinca de azi-noapte, la ce dreaq e bun botonelul ăla de edit de-l puse Julius? Hai, pe yoyo o înţeleg că se joacă de una singură cu el, că Cipcirip a părăsit-o ş’acu se joacă sârboaica la botonelul lui. Da’ ceilalţi cu ce foloase l-aţi folosit, ca să zic aşa? Dacă apeşi pe el îţi dă lapte, carne, brânză, ouă? Că, dacă îi pricep rostul acolo, înteleg la ce o fi bun şi dincoace.

  12. sebra
    19 septembrie 2009 la 11:00 | #12

    nu e bun,bre,deloc! noi l-am cerut( eu nu,dar deh..sindicatul),dar nu face altceva decat sa-ti arate ca n-ai fost in stare nici dupa 5 min sa scrii un lucru inteligent

  13. 19 septembrie 2009 la 11:02 | #13

    @Flo
    Valoarea existenţială a butonului de EDIT constă în faptul că, dacă ai reuşit să postezi comentariul şi ţi-ai dat cu seama că mai trebuia modificat/corectat ceva la comment, poţi să modifici comment-ul până să se prindă ceilalţi ce agramat eşti.

  14. Florian
    19 septembrie 2009 la 11:13 | #14

    @zebra
    Aşa-i cum ziseşi, că şi io butonai o dată da’ n-am simţit nicio străluminare de neuron, nicio agitaţie la mansardă, nica-nica. Păi ş’atunci de ce ş’aci, n-ajunge că avem unu’ dijaba dincolo?

  15. Florian
    19 septembrie 2009 la 11:22 | #15

    @M3bis
    Lasă-mă bre cu teoria rolului accesoriilor internautice în dezamorsarea crizelor existenţiale, că-i prea de dimineaţă şi mi se blochează neuronul în mod ireversibil. Zi mai bine de ce nu-i mai bine să corectezi ce-ai scris înainte de a da „Submit comment”, decât să o faci după, în intervalul de timp acordat de butonul Edit? Dacă am de răspuns cuiva doar cu un „da” sau cu un „nu”, stau şi aştept ca prostul (vorba vine „ca”) până mi se postează două litere amărâte.

  16. sebra
    19 septembrie 2009 la 11:28 | #16

    hai c-o punem de-o greva impotriva butonului buclucas happy

  17. 19 septembrie 2009 la 11:30 | #17

    @flo
    Bre, butonul EDIT e pentru ăştia impulsivi, care dau “Submit comment” fără să recitească ceea ce au scris. Nu vrei să-l foloseşti, nu-l foloseşti. Ce e aşa greu?
    După ultimele studii, la capitolele Doze şi mod de administrare şi Reacţii adverse: în cazul folosirii excesive, butonul de edit creează dependenţe şi angoase.
    Folosirea acestui buton este opţională. Dacă apar manifestări neplăcute adresaţi-vă medicului sau farmacistului.
    Later edit: Şi eu sunt impulsiv. Deci folosesc botonul din plin.

  18. Florian
    19 septembrie 2009 la 11:42 | #18

    @M3bis
    Bun, de acord cu tine, să aibă şi impulsivii medicamentul lor. Da’ ăia paşnici de ce să fie obligaţi să aştepte şi ei la semafor? Poate am o urgenţă să ajung la toaleta ecologică de peste drum, da’ pân’ să se facă verde îmi fac de unul singur o bucurie, de zici Doamne ce-i asta.

  19. Florian
    19 septembrie 2009 la 11:48 | #19

    @zebruţa revoluţionară
    Susţin ideea. Grevă generală, sub deviza „NU BUTONULUI NUCLEAR, GIVE PEACE A CHANCE, HAI LA GROAPA CU FURNICI, HUO STIINTA CRAIOVA” Dacă nu încape toată, scoatem furnicile şi i le punem lui Julius în pantaloni.

  20. sebra
    19 septembrie 2009 la 11:53 | #20

    bun asa,dar fiin’ca e un sindicat democratic pana la ultimul tulei,propun sa supunem la vot!
    deci:vrem sau nu buton?

  21. 19 septembrie 2009 la 12:09 | #21

    @flo
    Să recapitulăm. Nu tre’ să aştepţi la semafor. Cum ai apăsat pe botonul ‘cela cu Submit Comment cum apare. Deci nu e ni’ca de-aşteptat. Poţi doar a modifica după aia.

  22. sebra
    19 septembrie 2009 la 12:43 | #22

    gata gata..renuntam la protest big grin

  23. 19 septembrie 2009 la 13:37 | #23

    @sebra
    Da, pui mic. Am. Vizitaeza-ma!

  24. 19 septembrie 2009 la 13:43 | #24

    @sebrina
    big grin
    Veyi dacă n-am avut boton de Edit? Viziteaza-mă! După ce ne bagă Minitehnicus în blogroll, desigur!

  25. 19 septembrie 2009 la 13:44 | #25

    @seb
    Pentru ultima dată încerc să scriu tituşi corect propoyiţia asta simplă: VEZI!

  26. 19 septembrie 2009 la 13:46 | #26

    @sevraj
    tituşi totuşi
    propoyiţia propoziţia
    Şi zău dacă ştiu despre ce vorbeşte Riga cu pălinca aia a lui. Eu sunt perfect lucidă şi coerentă.

  27. sebra
    19 septembrie 2009 la 14:22 | #27

    maiii….tu o faci specialtongue

  28. 19 septembrie 2009 la 14:33 | #28

    @sebra
    Nu, dragă, aşa io de feliu’ meu. Întreab-o pe sor’mea de câte ori nu a găsit telecomanda în frigider, câinele închis în casă şi odraslele afară. Şi mă miram că nu latră pe la poartă, la trecători. Da’ las’ că-nvaţă ei, cu timpu’…

  29. 19 septembrie 2009 la 14:35 | #29

    @se
    Evident că am uitat un “-s” după “aşa”. La naiba! sad

  30. ceapa nova
    19 septembrie 2009 la 14:35 | #30

    #Ciuş-măgăruş
    Am dat două ture de găleată, pe principiul “cui pe cui”, da-s mai ameţâtă ca-n ajun. Şi-s cu penele muiate, da cu creasta tot pe spate.Sunt găină Lilliput, şi nu-mi place ca să… put. Sindicatul, eu propun,să ne dea mai mult săpun, că funie ne-a dat Julică, da şi aia…foarte mică. Ca să n-ajungem la cnut, propun un silentio…mut.

  31. 19 septembrie 2009 la 15:24 | #31

    @ceapa
    Silenţio, da’ numa’ până ne trezim cu toţii şi ne adunăm…
    Măi, ne ţii tot într-o poezie, da’ versurile imnului sindical le-ai scris? Că aşteaptă Mifty să le pună pe note.

  32. 19 septembrie 2009 la 16:52 | #32
  33. 19 septembrie 2009 la 17:45 | #33

    Ne-am trezit
    Iată şi dovada:

  34. Florian
    19 septembrie 2009 la 17:45 | #34

    @M3bis
    Păi zi bre aşa, dacă începeai şi tu cu recapitularea, aşa cum e normal, pricepeam din prima şi nu mă mai înfierbântam la chemarea zebruţei.

    @zebruţa războinică
    De chemarea la grevă îi povesteam lui tetris, cred c-ai înţeles. Acum, după ce m-a lămurit că nu trebe să joc tontoroiul la stop, sunt de acord cu tine să renunţăm.

    @şlvc
    Stan şi Bran, Chaplin şi Louis de Funès la un loc n-ar putea în veci să mă amuze cum reuşeşti tu cu cascadele tale de erate. Comicul tău este din zona Buster Keaton, atunci când vrei să fii mai serioasă mă stric mai tare de râs.
    Hai că mi-ai înveselit weekendul, iguană electrocutată.

    @ceapa nova
    Talentul tău poetico-umoristic cred că din turbinca aia îţi vine. Să nu ţi-o dai jos nici dacă te trec toate sudorile, măcar până avem un imn.

  35. Florian
    19 septembrie 2009 la 17:50 | #35

    @M3bis
    Ne mai dai şi tu o dată clipul şelevecelei şi zici că te-ai trezit. Bagă bre o palincă scurtă ca să te trezeşti, doar ştii cum e cu cui pe cui ca să n-ai cucui.

  36. 19 septembrie 2009 la 17:53 | #36

    @Florian
    Nu bre, am aratat ca se poate pune clipul direct aici, nu sa ne puna sa alergam pana la site-ul lu’ iutub. Trebuie copiat in fereastra mesajului chestia aia (da, despre cod e vorba) care e scrisa in dreptu’ lu’ Embed

  37. Florian
    19 septembrie 2009 la 18:08 | #37

    @M3bis
    Măi emtreibisule, tu iar vrei să mă stârneşti şi să te-ntreb care mama dracului de cod şi care tata dracului de Embed şi cum să le pun în fereastra mesajului, cu hrefuri sau cu alte complicaţii d’astea savante, ca să apară clipul şi nu vreo mizerie de text codificat şi embedizat. Uite că n-o să te-ntreb nici dacă plezneşte fierea-n mine, aşa să ştii.

  38. Florian
    19 septembrie 2009 la 18:12 | #38

    Cum s-o face oare, fir-ar ele să fie de clipuri şi de coduri şi de embeduri şi de hrefuri, că dau în alte alea dacă nu aflu. Nu, nu-l întreb nici mort. Da’ cum dracu’….

  39. Florian
    19 septembrie 2009 la 18:17 | #39

    @şlvc
    Iguana mea, îi ziceai mai devreme puiuţului de zebră că poa’ să-ţi facă o vizită, da cheia nu-i spuseşi unde-o ţii. Asta-i aşa, o observaţie oarecare, nu că aş vrea şi eu să vin şi să-ti văd hardughia.

  40. ceapa nova
    19 septembrie 2009 la 18:18 | #40

    Imnul cotcodaciei
    strofa 1
    Suntem vajnici Cotcodaci/Si cu fuste si cu craci/Si combatem pe Gabin/Cu umorul cel mai fin.//Hai, veniti, cu mic cu mare/Cu nevasta din dotare/Din orase si din sate,/Sa-l dam pe Tiran pe spate ! Urrra! Urrra!(melodia,la alegere, ca n-am decit diezi pe tastatura)

  41. sebra
    19 septembrie 2009 la 18:29 | #41

    @ceapa.nova,felicitari…hai cu strofa 2 happy
    @Florian, cheia e sub pres,dar a uitat slvc sa specifice usa,probabil inca deretica pe acolo

  42. 19 septembrie 2009 la 18:31 | #42

    @ceapa
    Bună strofa, ceapa! Mi-au dat lacrimile de bucurie. Ţine-o tat aşa!
    Sări la noi cu refenu’!

  43. 19 septembrie 2009 la 18:38 | #43

    Aşa, Minitehnicus?

  44. sebra
    19 septembrie 2009 la 18:38 | #44

    n-ai adus si blogul tau cu tine? ca mor de curioasa ce sunt big grin

  45. Florian
    19 septembrie 2009 la 19:00 | #45

    @ceapa nova
    Am dat de cineva pe blogul Groparului care seamănă leit cu tine, din vârful bărbii până-n moţul turbincii. O cheamă sau îl cheamă, că n-aş putea spune de-i damă ori bagabont, Lucia Cristian. Or mai fi turbinci în târgul ăla, că mi-aş lua şi eu una pentru la iarnă.
    Pentru strofa-ntâi jos băscălia, că n-am nici pălărie, nici turbincă.

  46. 19 septembrie 2009 la 19:18 | #46

    @sebra
    silavaracald.wordpress.com

  47. 19 septembrie 2009 la 19:25 | #47

    @King Flo
    Nu ştiu la ce fătuci te tot benoclezi tu, da-ţi zic doar atât: Stai pe c… pe tronu tău, că dacă te mai prind că-mi vii acasă cu alte vietăţi decât purecii obişnuiţi şi păduchii de cloşcă, te închid în Turnul de Deparazitare!

  48. 19 septembrie 2009 la 20:11 | #48

    @slvc
    nu asa, tre’ sa fii logata pe contul de ti-am facut.
    si pe urma sa bagi codul

    Asta a fost propunerea de slogan.

    Propunerea de imn e asta:

  49. 19 septembrie 2009 la 20:14 | #49

    @tetris
    Păi, am văzut şi io că nu aşa, că nu apăru ‘nica, deşi i-am dat cu embedu’…
    Da’ mai fac exerciţii, că numa’ aşa învaţă omu’, din propriile greşeli, ATUNCI CÂND NU I SE DAU INDICATII COMPLETE! Nah!

  50. 19 septembrie 2009 la 20:15 | #50

    Scuze, şăfu, sării cu gura ca proasta, înainte de a-ţi vedea postarea…
    big grin

  51. 19 septembrie 2009 la 20:24 | #51

    Mai luati de aici o propunere de imn.

  52. 19 septembrie 2009 la 20:24 | #52

    Încercarea moarte n-are. Deci:

  53. 19 septembrie 2009 la 20:29 | #53

    @3
    Io cu tine nu mă mai joc dacă vii cu aşa propuneri! sad
    Io m-am muncit, în săptămâna asta, să le ţin moralu’ sus, şi vii tu cu mesaje tele subliminale să li-l pleoşteşti di tăt! Chiar dacă nu i-am văzut faţa, ştiu cine ţinea satâru’ ăla, să nu crezi că-s chiar puicuţă la creher…

  54. 19 septembrie 2009 la 20:33 | #54

    Încă o încercare, dupe care m-apuc de numărat, că văd că numa’ de frică ştii, Minitehnicus! Că satâr oi găsi io prin casă…

  55. 19 septembrie 2009 la 20:33 | #55

    hai să ţi-i mai înveselesc un pic

  56. 19 septembrie 2009 la 20:50 | #56

    Măi, cred că de data asta ai reuşit! Da’ nu ştiu de ce-mi pare mie că am nevoie urgentă acu’ de dr. Xael, de un popă şi un paranormal… Pentru ei, nu pentru mine, că io m-am resemnat demult cu ideea că s-ar putea, da’ numa’ s-ar putea (subliniez încă o dată dubitativul) să dau colţu’ într-o bună zi. Ei încă mai cred că-s nemuritori, şi s-ar putea, da’ numa s-ar putea (idem) să-i încerce neşte nedumeriri existenţiale acum.
    Hai să încerc să le abat gându’:

  57. 19 septembrie 2009 la 20:53 | #57

    Şi o dedicaţie pentru lideru’ nost’

  58. 19 septembrie 2009 la 21:00 | #58

    @all chickins!
    Sper că v-aţi dat seama cu ce geniu al informaticii aveţi de-a face. big grin Şi nu m-a ajutat deloc M3bis la asta! Eu singură am descoperit cum se porneşte computerul, la ce folosesc tastele (şi cum să-l ameninţ cu lapidarea, numa’ ca să-mi explice ca unui copil de 5 ani ce trebe să fac). Cre’ că mă fac aitistă… că altistă îs deja, de la mama natură; hartistă, un pic; harpistă, nu mă-nteresează; elitistă, nu se mai poartă…

  59. 19 septembrie 2009 la 21:09 | #59

    @şlvc: pompistă nu vrei??? laughing)
    în altă ordine de idei, îl propun pe individul ăsta ca preşedinte onorific pe viaţă!!!

  60. 19 septembrie 2009 la 21:23 | #60

    @mifty
    Pe cocoş sau pe căţel?

  61. 19 septembrie 2009 la 21:25 | #61

    … de când cotcodăcesc căţeii???

  62. 19 septembrie 2009 la 21:37 | #62

    Propunere de metodă de luptă împotriva tiraniei

  63. 19 septembrie 2009 la 21:45 | #63

    @tetris: biluţe???
    @şlvc: am impresia că cineva îşi face de cap pe blogea tău!! tongue

  64. 19 septembrie 2009 la 21:48 | #64

    Să-nceapa petrecerea, că, ce pepenaşii mei, e sâmbătă seara! Nu mai staţi încruntaţi, că faceţi riduri!

  65. 19 septembrie 2009 la 21:50 | #65

    @şlvc: iar??? l-ai mai pus odată!!! laughing

  66. 19 septembrie 2009 la 21:51 | #66

    Scuze! Revin. Sper ca nu pentru a III-a oară cu başinoşii ăştia mici!

  67. 19 septembrie 2009 la 21:54 | #67

  68. 19 septembrie 2009 la 21:55 | #68

    @slvc
    Vezi că te-am rostogolit prin blog. Adecălea te-am adăugat la blogroll. Da’ tot nu m-aţi lămurit. Băgăm DC-ul la blogroll sau nu?

  69. 19 septembrie 2009 la 21:56 | #69

    @mifty
    Cum adicălea biluţe? Că io nu prea înţelege la tine.

  70. 19 septembrie 2009 la 22:03 | #70

    @tetris: adică se plimbau nişte biluţe în loc să apară filmuleţul… până la urmă, au plecat biluţele, şi a venit filmuleţul!! big grin

  71. 19 septembrie 2009 la 22:10 | #71

    @3
    Eu am mai votat odată cu “da” la chestia asta!
    DC nu?! Păream şi noi mai… importanţi aşa… big grin
    Mai mari, adecă, ne băgăm în vorbă cu adulţii…

  72. 19 septembrie 2009 la 22:13 | #72

    @mifty
    Măi, nu ţi se pare că tipu’ din dedicaţia ta către M3 seamănă o ţâră cu mine? Cel puţin la culoare! Măi, faci fente cu mine?!!! sad

  73. 19 septembrie 2009 la 22:13 | #73

    @mifty
    deh, fă-ţi şi tu un abonament de internet pe cablu. Tot cu modemul de 33600 navighezi?

  74. 19 septembrie 2009 la 22:24 | #74

    @tetris: am rds, dar uneori îl pocneşte damblaua să meargă alene…
    @şlvc: care tip, ăla verde cu trompă şi cu cloşcă pe cap??? happy
    ştii, e ca la radio erevan aici: nu eu i-am dedicat filmul lui m3, nici el mie, da’ a zis că ne caracterizează!!! laughing

  75. 19 septembrie 2009 la 22:25 | #75

    Deh, vorbesc băieţii de-ale lor; nu mă bag.
    Da’ tot trebe să-i întrerup, că venii ca să-i mulţumesc lu’ M3 că mă rostogoli prin roll. Bine că nu m-a dat întâi cu catran… Mamă, mişto, îi!!! Nu mă mai împleticesc atâta intrând şi ieşind din diverse chestii. Mulţam fain, Maestre!
    Hai, ceilalţi, ce mai staţi! Daţi năvală. Ioana, yeosaeng, mifty, ştiu că aveţi blog etc! Adunarea la blogăreală!
    (‘mi-ar gura a noimii, că n-am putut să m-abţin! Să vezi că de-acum chiar trebe s-o iau în serios pe asta cu blogu’ personal. Da’ n-aveţi grijă, n-au ăştia spaţiu pe net pentru câte-mi trec mie prin minte… şi unde n-am cuvinte, că se mai termină şi ele câteodată, bag imagini, poze, fente, că m-am învăţat cu URL-u’ şi embedu’ big grin)

  76. 19 septembrie 2009 la 22:27 | #76

    @mifty
    Că chear că! Abia acu’ văd că-i dedicat de M3bis lu’ Ăla Mare. Adecă cu urechi mari, mă-nţelegi mata! Scuze de ciorovăială!

  77. ceapa nova
    19 septembrie 2009 la 23:10 | #77

    @Florian
    Bai, o fi sosia mea, ca si ea-i indecisa…Da’ nus’ cum sa fac sa mi-o retrag, ca ma da de rusine, dindu-se talalau pe alte bloguri. Io sunt fidea, mai frate ! Si nu, cusmele le decerneaza direct Regina Angliei. Alti monarhi decapiteaza, ea insa…incapiteaza!
    @Mifty
    Pai cui dedici tu imnul? N-auzi ce canta asta ? “Du-da/Du-da!” Pacat ca s-a retras din cursa, c-avea imn pe masura…

  78. Florian
    19 septembrie 2009 la 23:12 | #78

    @M3bis
    Mulţam de dedicaţie, boss. Vai, ce m-am mai distrat la petrecerea aia, iar când începeam să cânt la microfon leşinau toţi, cred că de extaz.
    Da’ tu cum de-ai dat de mine şi acolo? De fapt ce mă mai mir, că un aitist te găseşte şi-n gaură de şarpe.

    @şlvc
    Elitistă nu se mai poartă, bine zici, dar etilistă ţi s-ar potrivi de minune.

    @mifty
    Corect mifty, ne trebuie şi un preşedinte, că la forfota asta de pe aici un Rege nu face faţă de unul singur. Un Rege şi un preşedinte, împărţim sarcinile mifty fifty.

    @şlvc
    Da’ pe băsinoşii ăia mici când îi mai pui şi tu?

  79. 19 septembrie 2009 la 23:18 | #79

    @ceapa
    Bine că zisăşi! Abia acum fac io legătura între Majestatea Sa Florian întâiul şi prinţul Du-da. Os domnesc, amândoi…
    Sosia n-o retrage, că te-om identifica noi dupe metoda oglinzii. Întreabă-l pe Rege. El s-a descurcat cu a lui. Doar io nu mai ştiu cu cine stau de vorbă, cu el sau cu… Celălalt. Că s-a crăpat oglinda, ca-n videoclipul ăla, când s-au uitat amândoi în ea, aşa că acum… nu-i văd bine pe niciunu’…

  80. 19 septembrie 2009 la 23:18 | #80

    @Flo-Flo: şi apoi procedăm ca cefele late de la sud: te alegem pe tine prim-ministru!!! big grin

  81. 19 septembrie 2009 la 23:21 | #81

    Wow, wow, WOW!!! Nu se poateeeeeeee! Avem EDITARE!!!
    Da’, ce-am făcut noi oare să merităm aşa onoare?!
    Da’, oare, ne ridicăm noi la înălţimea binefăcătorului nostru?!
    Da’, ce-ar trebui să facem ca să-i mulţumim cât de cât aşea?!
    Că la dedicaţia mea muzicală a fost surd…

  82. 19 septembrie 2009 la 23:25 | #82

    @şlvc: acu’ mai lipseşte să trimiţi şi pm-uri la cititorii de pe blog!!! rolling on the floor
    dacă-i cerem asta lui julică, garantat dă în alzheimer!!! big grin

    aşaaa… ia să vedem, merge editarea AICI, sau vorbeai de editul de pe DC, care chestie veche estem!…

  83. 19 septembrie 2009 la 23:25 | #83

    phew, clar!!! straight face

  84. 19 septembrie 2009 la 23:29 | #84

    Flo
    Iar mă făcuşi de minune, rigă! Etilistă? Poate ai vrut să zici E.T.-istă…
    Bine, eram pe cale să vin cu pălinca şi-n sara asta, da te-ai lins pe bot! Te-nec în ceai de tei, las că vezi tu!
    Iar băşinoşii mici au crescut, aşa că ia de-aici!

  85. ceapa nova
    19 septembrie 2009 la 23:33 | #85

    Mai, sa fie ! Nu va mai dedati la traficul asta fraudulos de functii, ca mai ie si noi pe-aici. Da o Regina de ce nu v-ar prii, ca se poate desemna prin tragere la sorti, si material este…gainat (in loc de cacalau!)Nu zic s-o faca pe Regina stupului, si sa se-nhaite cu toti trantorii, nici pe cea a clubului, si sa-si schimbe sexul,…dar dati-i si femeii o sansa…si-o lecuta de prestanta ! (mai, mie mi-a disparut aia cu En/Ro, ma scuzati de diacritice)

  86. 19 septembrie 2009 la 23:33 | #86

    @mif
    Ce-i aia pm?!

  87. Florian
    19 septembrie 2009 la 23:35 | #87

    @mifty
    Nu te-ai săturat de prim ministru măgar, mai vrei unul?

  88. 19 septembrie 2009 la 23:41 | #88

    @ceapa
    Aia cu En/Ro caut-o bine! Pe tastatură, că aşa mi-o zis mie cineva, odată… big grin
    Iar cu Regina, chiar că ai dreptate! Îi trebe şi lui Flo una, că io am zis de la-nceput că nu mă mărit cu el, că n-am încredere în unu’ care şi-a părăsit nevasta (adecă, yo) pentru amantă (adecă, io), şi el a fost de acord. “Vom fi amanţii celebrii de pe DC”, a zis el, aproximativ. Putem rămâne şi în continuare aşa, că-mi dă o oarecare libertate de acţiune, dacă mă înţelegi, aşa că ia purcedeţi şi găsiţi-i soaţă!

  89. Florian
    19 septembrie 2009 la 23:46 | #89

    @şlvc
    Am greşit, iguana mea verde, aitistă am vrut să scriu, că mai ai puţin şi îţi dai doctoratul.
    Te-am pigulit destul pentru palinca aia, sau trec la ameninţări? Vezi că ceaiul de tei îmi provoacă gaze mai ceva ca ălora din clip, până mâine dimineaţă ajungi iguană galbenă.

  90. Florian
    19 septembrie 2009 la 23:51 | #90

    @şlvc
    Nu-mi ajunge o amantă celebră care vine dimineaţa duhnind a vin roşu? Acum vrei să-mi bagi pe gât şi o Regină care să umble creanga. Iar când nu sunt eu la castel ştiu eu ce vrei să faci cu Regina, că te-ai dat de gol cum tăbărâseşi pe yoyo.

  91. 20 septembrie 2009 la 00:07 | #91

    Io, cu asta, mă scot in faţa lui M3bis! Altă dedicaţie muzicală, ştiu, da, ăştia suntem, cu ăştia defilăm!
    Cam leşinată oda, în varianta asta, da aşa-sio, finuţă şi elegantă…

  92. 20 septembrie 2009 la 00:22 | #92

  93. Florian
    20 septembrie 2009 la 00:22 | #93

    @şlvc
    Ba mie-mi place foarte mult oda aia a ta. De unde o ai, de la Asociaţia Muţilor, sau ţi-a dat-o insuşi Mutu?

  94. 20 septembrie 2009 la 00:52 | #94

    Flo,
    stai măi că nu mi-a intrat.Ce, tu n-ai păţit-o niciodată?!

  95. 20 septembrie 2009 la 01:00 | #95

  96. Florian
    20 septembrie 2009 la 01:36 | #96

    @şlvc
    Acum dă tot din casă, pârâcioaso.

  97. 20 septembrie 2009 la 02:13 | #97

    Dacă e treaba de intrat şi de bucurie mă bag şi eu

  98. slvc
    20 septembrie 2009 la 09:07 | #98

    @M3bis
    Păi, dacă-i p-aşa, află că, la mine, ţi-a intrat doar pe jumătate!
    Adecă fără sonor! big grin

  99. slvc
    20 septembrie 2009 la 09:27 | #99

    Până la urmă a fost din vina mea. Scuze. Am închis şi am deschis din nou computerul, aşa ca am sonor acum. Ca dovadă, asta!

  100. slvc
    20 septembrie 2009 la 09:29 | #100
Pagina cu comentarii
  1. Nici un trackbacks momentan.