Cotcodacii

Pentru variaţie, ca să nu mă plictisesc pasămite, acum sunt bonă pentru Mihai. Cum de pot să scriu totuşi, cu el pe cap?! Simplu, l-am plasat lu’ unchi-miu, care are casa lipită de a mea. Sau viţăvercea…
Tocmai mă întorc de-acolo, unde am fost în verificare, că nu prea te poţi bizui pe un om de o anumită vârstă, care mai ai are, pe deasupra, şi “darul suptului”, cum zice Creangă, iar acum are o treabă să-şi golească butoaiele, că urmează să le umple cu vinu’ ăl’ nou, de anu’ ăsta. Complicat!…

Mişulică al meu e prins într-o acţiune foarte solicitantă: “vânează” melcii din grădină şi-i înşiruie pe pervazul ferestrei, iar Zazi (nu râde, aşa îl cheamă!) are sarcina de a-i păzi să nu fugă.
Pe unchi-miu îl mai ştie lumea şi sub numele de “Cascadorul râsului”. De ce? Poate pentru că…