Acasă > Fără categorie > Zazi. Episodul I. Cascadoru’

Zazi. Episodul I. Cascadoru’

Pentru variaţie, ca să nu mă plictisesc pasămite, acum sunt bonă pentru Mihai. Cum de pot să scriu totuşi, cu el pe cap?! Simplu, l-am plasat lu’ unchi-miu, care are casa lipită de a mea. Sau viţăvercea…
Tocmai mă întorc de-acolo, unde am fost în verificare, că nu prea te poţi bizui pe un om de o anumită vârstă, care mai ai are, pe deasupra, şi “darul suptului”, cum zice Creangă, iar acum are o treabă să-şi golească butoaiele, că urmează să le umple cu vinu’ ăl’ nou, de anu’ ăsta. Complicat!…

Mişulică al meu e prins într-o acţiune foarte solicitantă: “vânează” melcii din grădină şi-i înşiruie pe pervazul ferestrei, iar Zazi (nu râde, aşa îl cheamă!) are sarcina de a-i păzi să nu fugă.
Pe unchi-miu îl mai ştie lumea şi sub numele de “Cascadorul râsului”. De ce? Poate pentru că…

Se apucă el odată să cureţe ciotorna (jgheabul acela de la ştreaşina casei, în care se adună apele pluviale, sau nu se adună, dacă sunt desfundate burlanele). Evident că folosea o scară de-aceea în formă de V. Îşi termină el treaba în zona în care lucra, şi, puturosu’, dă să păşească cu scara, aşa cum îi văzuse el pe zugravii de meserie. Bineînţeles că scara se cracănă de tot, şi omu’ dă cu posterioru’ de pământ de-au intrat vecinii în alertă de cutremur. Abia atunci începe să-şi explice de ce legau ăia, cu o sfoară, cei doi craci ai scării; aşa că, după ce se culege de pe jos, face şi el acelaşi lucru înţelept. După care se apucă s-o probeze în noua formă. Bineînţeles că nu-i iese nici de data asta, pentru că în cursul laboriosului act de păşire, scara buclucaşă şi-a lipit, pudică, picioarele, aşa că unchi-miu a aterizat din nou, de data asta fără amortizare şi de la o înălţime mai mare ca prima dată, că prinsese curaj şi se căţărase cu o treaptă mai sus…
Sau, poate pentru că…

… altă dată, se urcă el într-un păr înalt, să-l cureţe de uscături şi să-i dea o formă. Evident că foloseşte scara cu pricina şi de data asta. Ajunge, ca prin minune, întreg, în vârful părului, dar, prins cu treaba, calcă pe o ramură mai fragilă şi o ia vitejeşte spre pamânt, agăţând, în trecere şi bidonul de vopsea verde cu care urma să bandajeze cioturile după ce le va fi tăiat crenguţele uscate. Şi, pentru ca dezastrul să fie complet, aterizează cu fundul în găleata în care arunca el vreascurile, unde şi-l înţepeneşte. Fundul. Zazi e un tip scund şi îndesat, aşa că, dacă poţi, imagineză-ţi-l cu găleata aia-n cur (scuzaţi!), fugind ca besmeticu’ prin curte şi urlând după mătuşă-mea: “Bică, cheamă Salvarea, că mi-am rupt picioarele!” Alt deranj n-avea omu’, că încă nu văzuse că era acoperit din cap până în picioare cu vopsea verde. Motiv pentru care i-au trebuit două săptămâni de concediu medical, să se poată arăta din nou lumii sub o formă cât de cât decentă.

Ei, şi dacă nu te-am convins de ce fel de om e el, află că pe Zazi l-a călcat trenul. Adică l-a trecut… Stai că n-am început bine. Deci, mergea el, într-o dimineaţă, pe când încă nu se luminase bine de ziuă, spre gară, că era navetist. Şi, leneşu’ (că puturos l-am mai făcut o dată şi nu-mi plac repetiţiile), în loc s-o ia frumos prin pasaj, ca toată lumea, se apucă să traverseze calea ferată prin loc nepermis. Fiind distanţa destul de mare între cele două şine, Zazi a adormit pe el până să reuşească să le traverseze. Da’ adormit era şi mecanicul de locomotivă, care nu l-a observat, şi Zazi s-a trezit culcat la pământ, între şine, cu trenul huruind deasupra lui. A stat el liniştit o vreme acolo, că nu prea avea de ales, bag sama, da’ după un timp, s-a cam plictisit, aşa că şi-a saltat puţintel ţeasta, să vadă dacă mai are mult de aşteptat. Tocmai la timp ca să-l lovească cupla ultimului vagon, drept în scăfârlie! Binenţeles că a leşinat instantaneu, da’ s-a trezit după o juma’ de oră, la spital, fără stiloul lui de aur şi ceasul lăsat moştenire de taică-sau. A doua zi, dimineaţă, fluiera voios şi sărea ca cintezoiul peste liniile de cale ferată, că doar nu era să ocolească cale (scuze!) de 100 de metri, mai ales că aflase, pe propria-i piele, că o întâlnire face to face cu trenul nu-i mare scofală…

O să zici că iar pun de la mine. Ei, bine, mă jur pe ce vrei tu că, de data asta, nu. Unchi-miu e tipul ăla de om care coboară întotdeauna pe scara care duce la pod, cu burta înainte, nu cu faţa spre scară, aşa cum se procedează de obicei, aşa că nu-i de mirare că glisează de-a lungul ei, cu spinarea, cam o dată pe trimestru. Lucru de care aflam de la mătuşă-mea, pe când trăia, care ne suna, mai râzând, mai plângând, de fiecare dată ca să ne povestească, astfel încât bărbatu-miu îşi făcuse deja un reflex: când îi auzea vocea, întreba din prima: “Iar a căzut Zazi din pod?!” Acum, că biata de ea s-a dus într-un loc mai puţin palpitant decât propria-i casă, ne-a rămas nouă în grijă. Adică mie, mai bine spus, având în vedere cât stă soţioru’ pe-acasă. Am sarcina de a verifica zilnic dacă nu şi-a mai făcut niscaiva cucuie, dacă e cât de cât întreg (mă rog, chiar citov n-a fost el niciodată…) şi să raportez la “stâpânire”. Câteodată mai trişez, adică spun că totul e în regulă, numai pentru că-l aud de dincolo cum urlă la telefon (că l-a cam lăsat auzul de-un timp încoace) sau zdrăngăneşte diverse obiecte prin casă sau prin curte.

În mare însă, e bine. Atât de bine încât în iunie, anul ăsta, a mers singur până în Canada, la fi-su. Dar, despre asta, altă dată, că e mult de povestit şi n-am timp… că aud ceva rostogolindu-se prin curte, semn că s-a întors Mihai şi s-a apucat de treabă… pa!

  1. 25 septembrie 2009 la 16:47 | #1

    rolling on the floor da’ nu te poti plange deloc ca suferi de plictiseala!

  2. Florian
    25 septembrie 2009 la 17:39 | #2

    applause
    Vezi şi sfatul înţelept pe care ţi l-am dat dincolo, unde-i postată ediţia princeps.

  3. 25 septembrie 2009 la 17:43 | #3

    zuperduhner!!! rolling on the floor

  4. 25 septembrie 2009 la 18:43 | #4

    l-am citit si aseara rolling on the floor

  5. slvc
    25 septembrie 2009 la 19:05 | #5

    @N.A.: Nooo, că dacă nu mă scurticuitează careva din familie într-o zi, mă întreb dacă nu cumva am dat colţul, de-i atâta linişte. big grin

  6. slvc
    25 septembrie 2009 la 19:07 | #6

    @Florian: Şi tot acolo am răspuns că iau act de propunerea ta şi că o să încerc să-l înregistrez la OSIM, la rubrica “Secretele longevităţii”, alături de Ginseng şi Vinul tonic, dar că aştept sugestii din partea prietenilor, asupra numelui mărcii! Plătesc regeşte! happy

  7. 25 septembrie 2009 la 19:08 | #7

    @slvc
    Vezi că-ţi făcui reclamă pe DC. Dacă e să câştigi imprimanta, îmi dai mie cutia s-o fac cuibar.

  8. slvc
    25 septembrie 2009 la 19:09 | #8

    @mifty: Să intru pe Goagăl şi pentru ăsta, ca să aflu ce şi cum, ca aseară?! big grin

  9. slvc
    25 septembrie 2009 la 19:09 | #9

    @silence: Bine. Tradu-l atunci în franceză, că tot o placi pe profă! =rolling on the floor

  10. slvc
    25 septembrie 2009 la 19:12 | #10

    @M3bis: wow, I’m speakless! Ţi-o dau, da’ numa’ dacă-mi spui CE-I AIA IMPRIMANTĂ? winking

  11. 25 septembrie 2009 la 19:19 | #11

    @slvc:
    E o chestie, bre, aşa, cum să-ţi spun? Dacă apeşi pe un buton îţi mâzgâleşte nişte hârtii. Da’ repede, nu ca maşina aia de scris a lu’ nea Iftimoaie, notaru’ de la primărie.

  12. Florian
    25 septembrie 2009 la 23:43 | #12

    @şlvc
    Off topic: Am o urgenţă.

  13. 26 septembrie 2009 la 00:01 | #13

    Ce urgenţă baroane? sunăm la 112?

  14. Florian
    26 septembrie 2009 la 00:07 | #14

    M3bis
    Inundaţie, bre, inundaţie mare. Am tăiat nişte ceapă în pivniţa castelului şi au făcut şoarecii o apăraie de zici Doamne ce-i asta.

  15. 26 septembrie 2009 la 00:10 | #15

    @Florian:
    Las’ bre că le trece. Deschide toate uşile să iasă mirosul şi dă-le să mănânce pâine neagră.

  16. 26 septembrie 2009 la 00:19 | #16

    @Florian, M3bis – Nu si-or fi innecat amaru-n bautura pana acu’? batting eyelashes

  17. 26 septembrie 2009 la 00:22 | #17

    @N.A.:
    Bag seama că de Lăurica vorbeşti. E greu, fată, prima iubire on-line, deh.
    @Florian:
    Baroane, no offence, dar nu era de botul tău imperial. Da acu’ între noi, băieţii, pe la petreanu pe cin’ vrăjeşti? Că te pârî ofticosul ăla de Julică.

  18. Florian
    26 septembrie 2009 la 00:26 | #18

    Ce impresie pot avea unii despre nişte şoareci cu educaţia formată la castel! Auzi, pâine neagră! Auzi, băutură! Dacă v-ar auzi, ar năpârli instantaneu, iar starea precară în care ar ajunge, în nudul gol, i-ar face să se abandoneze în colţii rânjiţi ai şelevecelei.

  19. slvc
    26 septembrie 2009 la 00:26 | #19

    da, riga. fusei plecata.

  20. Florian
    26 septembrie 2009 la 00:32 | #20

    @M3bis
    Nu-l ştii pe Julius ce vrăjeală are-n el? Bagă strâmbe ca să i se scoale traficul (din somn). Du-te şi te uită la Petreanu şi-ai să te convingi. Ceea ce m-a frapat însă este că o tipă de la el a apărut meteoric la Julius şi s-a băgat în discuţia despre F&L. Tipa însă îi cam trage clopotele lui Petreanu, tot ce zice el e sfânt.

  21. Florian
    26 septembrie 2009 la 00:34 | #21

    @şlvc
    Ai fost să ridici poşta?

  22. 26 septembrie 2009 la 00:35 | #22

    @florian: cine, cine?

  23. Florian
    26 septembrie 2009 la 00:39 | #23

    @Tiranul
    Cu deosebită satisfacţie îmi exprim satisfacţia că te-am făcut să mori de curiozitate. Cu şi mai mare satisfacţie îţi spun că nu-ţi spun. Sapă şi vei afla.

  24. slvc
    26 septembrie 2009 la 00:40 | #24

    @Flo
    Da, iubi-mic!

  25. slvc
    26 septembrie 2009 la 00:41 | #25

    @Florian: Tirănel!
    Hai că-ţi zic io, dacă ne bagi în blogroll! big grin

  26. Florian
    26 septembrie 2009 la 00:41 | #26

    @Tiranul
    Dacă promiţi solemn că nu mai îmi zici „domnul Florian”, poate mă mai gândesc.

  27. sebra
    26 septembrie 2009 la 00:41 | #27

    rolling on the floor…cica femeile sunt barfitoare! dar voi ce faceti aici???

    continuati big grin

  28. Florian
    26 septembrie 2009 la 00:45 | #28

    @şlvc
    Da’ tu de unde ştii, şeleveceao? Asta-i prima întrebare. Da’ precedentul meu mesaj nu l-ai înţeles? Asta-i… ştii tu.

  29. 26 septembrie 2009 la 00:45 | #29

    @sebra:
    Discutăm

  30. Florian
    26 septembrie 2009 la 00:46 | #30

    @zebruţa
    De ce să continuăm, ca să te bagi şi tu la bârfă?

  31. sebra
    26 septembrie 2009 la 00:50 | #31

    aaa…nuu..nu vreau sa deranjez o asa discutie exclusivista tongue
    astea cred ca intra la categoria telenovela in online laughing

  32. Florian
    26 septembrie 2009 la 00:57 | #32

    Am fost plecat o ţâră, da nu vă spui unde că mi-i ruşine. Aşaaa, unde rămăsesem? La zebruţa. Vezi că ţi-am dat un mesaj de răspuns în legătură cu serbarea majoratului. Te-am lăudat şi pe tine, dar mai ales pe şeleveceaua.

  33. slvc
    26 septembrie 2009 la 00:59 | #33

    @Florian:
    Floricic-mic, l-am înţeles, bre! Uită-te mai bine!
    Şi nu-ţi fă probleme din cauza mea. Zburdă pe unde vrea copituţele tele. big grin
    Da’ pentru aia tot te-am verificat. Pe blog, la Petreanu. Eşti curat, deci pun linguroiul la loc în cămară. Bârfeşte lumea, asta e. Le e ciuda pe succesurile tale la femei.

  34. 26 septembrie 2009 la 00:59 | #34

    @sebra:
    Telenovela se cheamă când Julia nu-l iubeşte pe Raimundo şi Chiquita nu mai poate de fericire.
    Noi discutăm aici de treburi serioase. Şobolani, coniac, pâine neagră, meteoriţi, clopote şi alte alea.
    Pentru telenovele comută mătăluţa pe cabral.ro de la acasă da’ nu tv (vorba groparului – stăteam şi mă gândeam, mo, aista-i băiet fain, da’l cam ia gura pe dinainte, de groparele vorbesc).

  35. Florian
    26 septembrie 2009 la 01:01 | #35

    @şlvc
    Io m-am uitat, da’ tu nu te-ai uitat că m-am uitat.

  36. slvc
    26 septembrie 2009 la 01:01 | #36

    @M3bis: Câteodată îmi place, câteodată nu. Depinde în ce faze îl prind, probabil. Sai în ce faze-s io, mai ştii! Şi io tot de gropare vorbesc!

  37. slvc
    26 septembrie 2009 la 01:02 | #37

    @Florian: Stai sa ma uit daca te-ai uitat ca m-am uitat! big grin

  38. 26 septembrie 2009 la 01:05 | #38

    Şi eu m-am uitat, da’ am uitat de ce mă uit.

  39. Florian
    26 septembrie 2009 la 01:10 | #39

    Joacă la juniori, nu ca Tiranul. Tot de el vorbesc şi eu.

  40. slvc
    26 septembrie 2009 la 01:19 | #40

    Mie mi se pare doar că joacă în liga a II-a, nu întâi. Sper să nu-şi bage nasul pe aici, că n-aş vrea să-l rănesc. Are grupul lui de admiratori, un temperament copleşitor, are sclipiri neaşteptate, dar încă nu a dobândit fineţea şi eleganţa lui Julius. Şi zicând astea despre Tiran,să ştiţi că mi-am muşcat limba, dar n-am ce face. Dacă n-ar fi aşa, nu mi-aş pierde nopţile pe blogul lui. Sunt vreo… 25 000 de bloguri numai în România… Am vizitat o mulţime, uneori, f. rar, mi-am dat cu părerea, dar de cele mai multe ori n-am simţit nevoia asta… Mă rog, greu de explicat… Sunt cam obo.

  41. Florian
    26 septembrie 2009 la 01:20 | #41

    @şlvc
    Am văzut că te-ai uitat dacă m-am uitat că te-ai uitat, dar tu n-ai văzut că m-am uitat dacă te-ai uitat dacă m-am uitat că te-ai uitat.

  42. Florian
    26 septembrie 2009 la 01:23 | #42

    @şlvc
    Stii de cine mai îmi place? De Mordechai, dar parcă ţi-am mai spus. Azi m-am băgat în seamă pe blogul lui, după o pauză zdravănă.

  43. slvc
    26 septembrie 2009 la 01:23 | #43

    Stai că mă uit! Dar, oare, unde? De ce? La ce? Are careva vreo idee despre ce vorbim noi acilea?!!!

  44. Florian
    26 septembrie 2009 la 01:25 | #44

    @şlvc
    Chestia care mă amuză cel mai tare este că îl torturăm pe Tiran. Bag mâna în foc că e cu ochii pe noi.

  45. slvc
    26 septembrie 2009 la 01:30 | #45

    @Florian: Păi, atunci nu e bine, că eu am dat semne de slăbiciune lăudându-l, şi să vezi că şi-o ia în cap. big grin

  46. Florian
    26 septembrie 2009 la 01:33 | #46

    @şlvc
    N-are cum că e la limita superioară a îngâmfării, mai sus nu poate ajunge.
    Ai citit ce-am scris, Tiranule?

  47. Florian
    26 septembrie 2009 la 01:37 | #47

    Noapte bună, Julius, că am rămas singuri pe aici. Stinge tu lumina la plecare.

  48. Florian
    26 septembrie 2009 la 07:35 | #48

    Alooo, e careva pe aici? Aloooooooo…. Nici dracu’, se doarme într-o veselie.
    Ia să bag nişte muzică de weekend, poate s’adună lumea mai cu tragere de inimă. Unde pusei melodia aia…. unde-o pusei…. aha, uite-o.

  49. Florian
    26 septembrie 2009 la 13:53 | #49

    Unde plecarăţi oameni buni? Sunteţi în grevă sindicală împotriva Sindicatului? Aerisesc sediul, vă dau şi muzică, voi nimic.
    Mă duc să dau o raită pe la fosta şi actuala, poate-oi mai găsi vreun rest de ceva printr-o sticlă.

  50. 26 septembrie 2009 la 14:19 | #50

    @Florian:
    Nu plecarăm nicăieri. Dar e week-end. Lumea se mai odihneşte. Nu vezi că nici pe blogul tiraniei nu mişcă nimic?

  1. Nici un trackbacks momentan.