Amantul
Stăteam, în maşină (apropo de maşina middle class folosită de Julică la agăţat), la o intersecţie de drumuri principale, genul ăla în care simţi cum se scurge viaţa pe lângă tine în timp ce aştepţi verdele. Pe trotuar, un cuplu cam ciudat. El – la vreo 50 de primăveri, tuns cu breton, cu geacă de piele neagră şi ginşi albi. Ea, la vreo 30, blondă, sfioasă sau mioapă, că se uita mai mult în pământ decât la partener. Tipu’, volubil şi expansiv, vorbind întruna. Tipa: precaută şi vulpiţă, privindu-l din când în când cu coada ochiului. La colţul străzii, se opresc brusc, semn că drumurile lor urmau să se despartă. El mai execută nişte grimase care trebuie să fi făcut furori în urmă cu vreo douăzecişicinci de ani, când zulufii ăia de pe frunte îşi aveau pigmentul propriu, nu împrumutat din cutia de vopseluri ale nevestei, iar ea flutură o mână subţire şi albă, apoi se angajează în traversarea străzii. Tomnatecul, cu ochii după ea, îşi continuă deplasarea într-o formă mai atenuată a “pasului ştrengarului”, dar …. Citeşte tot articolul
Este o insemnare rautacioasa.
… dom’ doctor scrie la “plai cu boi”???
eu credeam c-a dispărut, că n-am mai văzut-o la nici un chioşc din oraş de multă vreme…
în schimb caţavencu estem…
@Ciprian: Nu-i, bre! Hai că am scris mai acid despre doctori şi despre mine, şi nu s-a mai plâns nimeni! Eu, de exemplu!
@mifty
Tocmai asta ziceam şi eu! Că l-am cam pierdut din vedere în ultimul timp. Dar, de-acum, o să-l urmăresc, că atunci când îl citeam, mi-a plăcut! Umor fin şi decoltat doar atât cât să nu roşească pudibonzii…
Hai că vă las şi plec la Păpuş. Ne vedem mai pe seară! Pa!
Buna seara, gospodari.
Ati gatat cina? V-ati imbaiat copilasii? Ati hranit pisicuta care va astepta moarta de foame la usa?
Dap!
Îmi place cum ai postat în ultimele zile pe DC! Pe bune!
De mine zici? Eu nu postez, eu comentez. Si nu numai in ultimile zile.
‘Seara. Adică bună. Seara. La mine ninge. Pe la voi?
@Ciprian: Mnea, mnea, mnea! Ba postezi, că ai comentarii lungi şi de sine stătătoare, pe care ţi le-ai putea pune pe blog! Asta am vrut să zic, nea Tănase!
Am pus asa.. din lene, la mine pe blog 2 chestii pe care le-am spus pe aici, dar nu sunt mandru de asta.
Stiu ca te-am atins cu bocetul ala. Cand incifrezi numarul de telefon sa ma chemi pe la inmormantari ca vin sa animez atmosfera.
@Ciprian: Măi, eu nu încifrez, ci descifrez! Şi nu mai am mult, aşa că fii pe fază!
Şi, de ce să nu fii mândru de cele două “reluări”? Aici, pe blog, se vor pierde printre sutele de comentarii mai mult sau mai puţin la obiect. Aşa, le poţi arhiva într-un spaţiu la care să ai acces oricând ai vrea să le reciteşti.
bonsoar! e careva la budă?
@pdm:
La budă, nu. În budă, nu ştim. E-n cercetări.
@M3bis: simți tu șieva?
@pdm:
Nu, uăi. Câ-s înfundat.
vine o vârstă când nu-ți mai funcționează orificiile, știu…am simțit-o pe pielea mea
Ce fac băieţii? Se acomodează? Oh, scuze, încurc?
Măi, e careva la budă totuşi, că vin derect de la Păpuşu?…
bate și tu cu tocu de la pantof în prag, poate o tuși cineva a ocupat dinăuntru. eo m-am luat cu galbinu la duel
@slvc: ce ne facem vere cu gripa porcoasă? la noi la craiovița cică e nasoleală mare…slvc, ceva sfaturi?
Vii de la Papusu si nu ai vasit ‘ntale o parcare sa te opresti? Vii si dai asa buzna peste cercetasi.
O fi regele pe tron?
@pdm
Eu nu am un stres. In jud. Vaslui abia un caz a fost identificat, o biata femeie care nu a gasit deschis la birt. Noi, ceilalti, suntem imuni. Zilnic ne dezinfectam.
@pdm: Numai bazaconiile pe care le aud la televizor: adică să pregătiţi din timp gălbioru’ pentru nenea ăla care te trece Styxul. Ce să zic! Am impresia că pe undeva se cam exagerează. Gripe au existat mereu, cu viruşi mai mult sau mai puţin cunoscuţi… Scapă cine poate, la urma urmei. Adică trebuie întărită imunitatea prin metode cât de cât naturale (usturoi, vitamina C, Oscilococcinum, Equinceea, Imunogrip, Baraka etc.), să evităm pe cât se poate aglomeraţia umană, şi cam atât. Cu vaccinarea, mai încolo, că abia după 27 octombrie e disponibilă în Românica, iar pentru copiii încă nu a fost testată. Veşti proaste, adică.
@Ciprian: nu prea știți voi ce gust are apa, huh? te-nțeleg…eo iar tre să merg la bețivăneală astă-seară…e a treia consecutiv
@pdm: Ficatul tău ce zice? Ai?!
@pdm
Nu inteleg, trebuie sa mergi sau trebuie sa vii?
Ce egoist esti, noi cand am avut cate ceva prin casa, am poshtit aici cu totii, ca prietenii, dar tu te dai lovit si pleci sa bei cu altii.
Si auzi la tine “trebuie”. Apai bautul trebuie sa devina o placere, nu o necesitate.
@slvc:
După vitamina C m-ai pierdut. La ultimul, ăla cu baraca, mi-am revenit. Mi-am adus aminte de vinul fiert băut pe şantier…..
@Ciprian: uite ca să te înveselești puțin http://www.youtube.com/watch?v=v42Ai5WXyD8&feature=related
păi nu pot să beau acasă, nu-mi vine…și-atunci trebuie să plec
@slvc: se regenerește mai ceva ca nemuritorul
deci: seară sepsi în continuare! poate vă mai găsesc la întoarcere…
Phuai, ce pute aici! S-a-nfundat veceul?
@M3bis: bun şi ăla. Cu scorţişoară şi cuişoare! Unde-i strigoiţa să ni-l pună pe foc!
@pdm
.
Cauta sa nimeresti toate cele 3 carari
@slvc ai inghetat putintel azi nu, de poftesti la vinut oparit si aromat?
@Ciprian: Păi, da. Am cam. Că nu mergeau prizele, aşa că radiator canci, iar în sobă erau doar nişte coceni de porumb. Sat sărac, nu v-am zis?!
@slvc: Trebuia sa mai atati focul cu niste palarii sau bete de floarea-soarelui
. Daca ai noroc si stii pe careva de prin partile Botosanului te poti aproviziona si cu bricheti de tizic. 
@Ciprian: Tizic? Asta ce mai e, duoamne apără şi păzeşte. Nu-i ceva scârbos, nu?!
@slvc: scârbos??? ti zic!!!
@mifty: Ai făcut ce te-am rugat pe blogul meu? Chestia aia cu mâncarea…
balegar framantat si facut diverse forme, in special rotund asemeni unor turte si se lasa apoi la uscat de catre tarani chiar pe marginea drumurilor si iarna aceste turte se baga in foc
incalzire eco 
Nu sună rău! Da’ nu miroase, bre?
nu stiu, personal nu am vazut, stiu de la prieteni ca-mi povesteau
dar nu cred ca miroase, placintele alea stau cu saptamanile la uscat si sunt supuse si vantului si ploii
@Ciprian: ok. Iau în calcul oferta!
ce oferta?
e rahat la urma urmei
indiferent daca e proaspat sau uscat
eu ziceam daca ai cunoaste… tu crezi ca eu pun mana pe asa ceva?
@Ciprian: Caca de vacă nu e rahat de om, să fie scârbos! Ei, nici parfum nu-i, da’ totuşi… dacă ţine de cald…
Sal all! Uite ca am gasit si eu timp sa vizitez sindicatul. Multa treba la munca
Care is noutatile de vorbiti de caca de vaca? Vreti sa faceti o revolta eco asupra cuiva?
@Skag: combustibil eco. pentru dispensarul in care merg eu martea dupa amiaza!
@slvc
Ii alunga pentru ca pisca caii, vacile…
Stii ca taranii dau foc la balegar de vaca uscat, in serile de vara, pentru a alunga tantarii din gospodarie?
Informatii din astea nu le gasesti pe google
@Ciprian: Vezi ce înseamnă să ai totuşi prieteni buni?!
La cine bati apropouri?
Asta cu balega de vaca
nu e povestita de prieteni, am vazut eu in vacanta la oamenii de prin sate.
@slvc: Da da, si la mine la tara se face asa ceva. Arde balega mai bine ca lemnu de carpen.
@Ciprian: Tu esti prietenul. Al meu adică. Sper că nu te ataci şi tu ca… vărul robert, pe DC!
@Skag: Până la urmă, e chiar bio chestia asta, chiar daca am luat-o în glumă până acum. Scapi şi de reziduri, generezi căldură. Gata. hai să schimbăm subiectul. Ce-ai mai făcut tu, skag, de când n-ai mai fost pe aici?
@slvc
naste confuzii cum ai formulat tu… da bine ca am inteles acum ca la mine te referi
@slvc: Am muncit bre!
Si l-am cunoscut pe maestrul Eftimie la Blogmeet!
I-am transmis sa nu mai scrie asa subtire pe DC!
@slvc: păi şi dacă generezi căldură, nu “bagi” şi “efect de seră”??
că aşa dârdâie “hecologhiştii”… vedea-i-aş fără x7 şi club, să-i văd atunci cum mai “militează”!!!!…
@Skag: I-ai dat, bre, o chiflă o felie de parizer si o maslina din partea mea, cum ne-am inteles?!
@mifty: Băgăm de toate, mifty!
N-aveam la mine! Ca le uitasem in costumul de balerina. insa s-a facut frig si mi-era sa nu inghete cocoselu pe sub fustita.
ok, eu trebuie sa ma retrag, ca e si maine o zi! Noapte buna!
Sa va gasesc cu bine maine!
@Slvc
Sa fii bine.Noapte buna.
Noapte buna.
@slvc: unde m-ai rugat??? că l-am răsfoit adineauri şi nu mi-a sunat nici un clopoţel…
@mifty: La Globe trotter!