Tu vrei să nu mai putem intra deloc pe blogul ăsta, că iar dau ăştia atacul… Te-ai plictisit de noi, asta e! Îţi cauţi, vorba lui nea Tomiţă, alt harem, altfel nu puneai analiza asta aici. Pentru una ca mine, nu merita efortul, pentru că eu ştiu bine de ce e în stare Băsescu, nu degeaba am plecat din PD când a preluat el conducerea. Pe mine m-a lecuit de politică. Dar la vot tot merg, sâc!
Sautari si o duminica frumoasa
Io am fost aseara la “piata de Craciun” asa-i aici: se mananca diferite specialitati (carnati, varza, alune prajite etc) si se bea printre altele si vin fiert Apoi intr-un bar cu muzica live. Unii chiar se pricep sa bata tobele sau sa zgandere chitarile
Io una nu stiu, vine hamburger, de la orasul Hamburg? Ca aici la gososile umplute cu gem se zice berliner, dar in Berlin dac ceri o berliner se uita la tine, de parca ai fi nebun
Mirosul ca mirosul, dar am avut pantalonii uzi si asta o fost mai neplacut. Da, si-o cerut scuze, m-o cinstit cu un pahar de vin, ca din asta am baut. si o vrut sa-mi dea si nr. lui de telefon si adresa de mail. Dar nu am acceptat Ce idiot, m-am gandit apoi: s-o fi gandit ca asta ar fi o noua metoda de a agata gagici
Nu, nu era nimic despre el. Nu cred ca e mana lui Julius. Era un comment referitor la replica lui Arsulici. Era un simplu “Impecabila completare ”. Ideea este ca din cauza aluziilor dinainte nu-mi mai apare nimic. Incroyable.
A aparut pana la urma , de 10 ori l-am scris pana sa apara.
Eu am mai patit aseara asa cand il injuram pe base pe un site, dar acolo era explicabil, casa lor eu musafir cu obraz gros
@ciprian
Ai respectat micul îndreptar de fentat moderatorul şi tot n-ai apărut? Pe DC, zic. Că şi mie mi s-o întâmplat. Şi pe DC şi pe saitul călduroasei…. dar numai când la website am trecut adresa sindicatului. Adică http://cotcodacii.ro . O fi Askimetul de vină. Stai să verific….
Nu pricep de ce mai e nevoie de atâtea analize ale filmului din 2004. Orice om normal la cap, care a văzut şi filmul şi reacţia lui Băsescu în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, îşi dă seama că filmul este 100% real. Cine e cretin sau pedelist, ceea ce în cele mai multe cazuri este un pleonasm, poate să creadă că e trucaj.
oho, bine ai venit @Floriane
dar, poate nu toţi au văzut reacţia băselului. Pe mine încă mă enervează trupaşii aştia pedelişti de (“care”, pentru cei care au o problemă cu limba românească correctă) încearcă să-şi scoată marinelu’ din rahat…..
Nu am zis cenzurat, am zis bannat, adica mi-au fost blocate commenturile.
Posibil sa fie si o eroare, dar cu toata conspiratia asta nationala, mai stii?
@Ciprian
Stiu, bre. Pe alea 3 banate le-am verificat. Au fost trecute direct în spam. Aşa mi s-a întâmplat şi mie. Şşşt, nu mă întreba cum am verificat….
sara bună .
păi daca laura a venit cu varză , io dau castane si un Sangiovese Rubicone , că merge , rămase ca în cazul ei de la plimbarea de aseară prin centru pe la standurile de crăciun.
in ceea ce-l priveşte pe băsecu , eu nici nu ma uit la imagini că ştiu că e in stare , că-i impulsiv , nu gindeste prea mult .
îmi fac ştampilă cu un căcat cu moţ , şi cu aia îi ştampilez pe toţi.
@ cipri si m3bis
Voi ştiţi ce calculatoare are secu’ ?
Ia face-ţi vreo ghiduşie inteligentă în domeniul aiti. , să vedeţi ce oferte vi se fac în schimbul puşcariei.
Stiu Cipi, bietul trainer… sa vedem ce-or face impotriva lui Urziceni
Ce, acum vreo trei ani or fost Meister! Sa fi vazut ce-o fost atunci in Stuttgart: tot orasul o sarbatoare pe strazi: minunat in pace si veselie
m3bis – mişto faza cu turcesti.
@ laura – ştii ce fain e să urle ăla de 5 ori pe zi , ca să cheme prostanii la împlîntat fruntea-n covor, şi prima urlare e la 5 dimineaţa.
Am aici o biserică , şi duminica dimineaţa la 10 , cînd mai dospeşti un pic în pat, ştiţi piesa aia I’m easy , îmi ţingălesc in cap.
DA CE , IO MĂ DUC LA POPA SĂ-I CÎNT CÎND EL DOARME ŞI IO VIN BEAT DE LA CRÎŞMĂ ???
Maria: Ioane, vino repede sa-l vezi pe Geoana la televizor ce galben e la fata.
Ion: Taci femeie, ca imaginea e trucata, nu vezi sageata aia din coltul ecranului?
Eu va las cotcodaci, e tarziu si incep meciurile. Vaslui cu Steaua si Real cu Barcelona.
Eu cica tin cu Realul ,dar parca vad ca ia bataie, ca joaca in deplasare. Seara placuta.
@ m3bis
commodores , lionel richie, mişto.
io mă gîndeam la versiunea cîntată de Faith no more, parcă are şi mai multă lene în ea, iar solo-ul de chitară…..
încarc commodores , şi trag o tură p-afară, vrea cineva ceva de la piaţă ?
Heloooo, mie imi trebe cam mult sa diger mancarea de amiaza ,
kiki, chiar iti canta aia asa dimineata? Oh, Doamne, mare-i gradina ta!
Sefa, bine ca mi-ai aduc aminte, ca am o portocala, s-o manc pana nu-i dispar vitaminele
No, ghine, vaz ca v-am cam speriat: Cipi cu meciurile, sefa cauta prin debarale muzica, kekee ce stiu io pe unde-si ascute tepii, M3bis cu Base, magarusul, nu stiu pe unde-i umbla potcoavele, yoyo… oh, pe yoyo n-am mai auzit-o cam de multisor, si ui asa beu singura… Viata asta de strigoita, nu-i deloc usoara… ufff
pai dureza umpic, ca mi s-o cam intepenit… dar o zis sefa sa-l las jos, asa ca pana iar se misca mai dureaza o clipa…
Dar tie unde-ti umblara potcovitele, ha?
Sefa, unde-s lautarii aia? Unde te-ai dus dupa ei? Or fi tiganii aia ce i-am auzit aseara in Stuttgart cantand pentru bani? Adevaru-i ca or cantat char fain
@Laura
M-am plimbat pe ici pe colo, iar acum nici n-am venit bine si trebuie sa plec. Dar nu plec pana nu-mi spui un lucru, sunt chiar curios sa-l stiu. Tu ai vrea sa bata Stuttgart, Urziceni, sau ti-e egal cine bate?
back in bussiness.
am făcut o tură pe afară , sa nu putrezească patul sub mine de atîta lenevit.
muzica asta ascult acu’ că prea ceaţă si răcoare e afară.
un pic de soare.
da, de mult: prima oara el mie; ce m-a mai enervat. Apoi cand o vast ce s-o ales din mine ar fi vrut papucii inapoi, dar eu am fugit cat m-o tinut picioarele
Spremuta di arance rose di sicilia ,şi mai ia şi doo kile de kiwi, ca io am primit aseară plocon o lădiţă. e bune ca are vitamina Ce mai multă decît lămîile / pe bune.
Mai, si-ti zisesem ca de-alea clasice! Alea rosii e prea acre si amare, bre! Am stomah sensibel, mah! Bine, da kiwi alea…
Bune! No, hai ca-i bine, dar data viitoare…
da ai dreptate , pt. soră-mea micutzu’ sînt şi aşa mor, mai nou şi mama tot aşa-mi zice.
băi oameni buni , de unde-mi descarc şi io neşte emoticoi clasici , că in 4 file am descărcat de ăia de kk, nu de altceva , dar numai voi sa puteţi scoate limba la mine ?
Tu vrei să nu mai putem intra deloc pe blogul ăsta, că iar dau ăştia atacul… Te-ai plictisit de noi, asta e! Îţi cauţi, vorba lui nea Tomiţă, alt harem, altfel nu puneai analiza asta aici. Pentru una ca mine, nu merita efortul, pentru că eu ştiu bine de ce e în stare Băsescu, nu degeaba am plecat din PD când a preluat el conducerea. Pe mine m-a lecuit de politică. Dar la vot tot merg, sâc!
@silavaracald
Şi eu merg la vot, sâc. Desenez o căsuţă cu http://cotcodacii.ro şi pun ştampila pe ea.
PieS. Sunt cu ochii pe hecări…. Azi am timp….
Sautari si o duminica frumoasa
Apoi intr-un bar cu muzica live. Unii chiar se pricep sa bata tobele sau sa zgandere chitarile 
Io am fost aseara la “piata de Craciun” asa-i aici: se mananca diferite specialitati (carnati, varza, alune prajite etc) si se bea printre altele si vin fiert
helllooo si bine ai venit.. sper ca ne-ai adus si noua cate ceva
Da bre tetris, i-o dat-o cu toata constiinta lui de presedinte.. vai de mama lui.
Un vinisor fiert cu un carnat pe varza si o chifla proaspata… e buunnnn
varza pastreaz-o, carnatul si vinisorul le dam jumi -juma, chifla o meriti pentru deranj
Dreapta imparteala?
Pai papi cu chifla
.
Si daca pui jumatea de carnacior in chifla ai si hamburger
Stii ce-o facut unul in bar? O varsat berea pe mine. Nesimtitul… putzeam apoi numa’ a bere
Si-a cerut scuze sau te-a cinstit cu inca o bere?
Sincer , te deranja mirosul?
Io una nu stiu, vine hamburger, de la orasul Hamburg? Ca aici la gososile umplute cu gem se zice berliner, dar in Berlin dac ceri o berliner se uita la tine, de parca ai fi nebun
Mirosul ca mirosul, dar am avut pantalonii uzi si asta o fost mai neplacut. Da, si-o cerut scuze, m-o cinstit cu un pahar de vin, ca din asta am baut. si o vrut sa-mi dea si nr. lui de telefon si adresa de mail. Dar nu am acceptat
Ce idiot, m-am gandit apoi: s-o fi gandit ca asta ar fi o noua metoda de a agata gagici 
INCREDIBIL!!! AM FOST BANNAT PE DC! SA FIE OAMENII PRESEDINTELUI?
SCRIU COMMENTUL SI NU MI SE PUBLICA. SI NICI MACAR NU_MI SPUNE CA SUNT MODERAT. EFECTIV AM FOST BANNAT.
Ce ai fi scris? l-ai luat de guler pe tiranel?
Vichi Pedia asa zice http://en.wikipedia.org/wiki/Hamburger.
Nu, nu era nimic despre el. Nu cred ca e mana lui Julius. Era un comment referitor la replica lui Arsulici. Era un simplu “Impecabila completare
”. Ideea este ca din cauza aluziilor dinainte nu-mi mai apare nimic. Incroyable.
Plec sa fac ceva de mancare si revin mai pe seara… iar m-o palit foamea!
Pofta buna si tie daca inca n-ai mancat
A aparut
pana la urma , de 10 ori l-am scris pana sa apara.
Eu am mai patit aseara asa cand il injuram pe base pe un site, dar acolo era explicabil, casa lor eu musafir cu obraz gros
Mersi, am mancat dar mai pap. Pofta buna.
Sincer, cred că s-a înnăsprit o ţâră poliţia blogurilor. Semn de libertate de exprimare!
Si astia stiu sa umble cu calculatorul
@ciprian
Ai respectat micul îndreptar de fentat moderatorul şi tot n-ai apărut? Pe DC, zic. Că şi mie mi s-o întâmplat. Şi pe DC şi pe saitul călduroasei…. dar numai când la website am trecut adresa sindicatului. Adică http://cotcodacii.ro . O fi Askimetul de vină. Stai să verific….
Nu pricep de ce mai e nevoie de atâtea analize ale filmului din 2004. Orice om normal la cap, care a văzut şi filmul şi reacţia lui Băsescu în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, îşi dă seama că filmul este 100% real. Cine e cretin sau pedelist, ceea ce în cele mai multe cazuri este un pleonasm, poate să creadă că e trucaj.
@Ciprian
N-am nicio idee.
Chiar în mesajul
nu văd nimic de banat. Nici măcar la adresa aia de mail cu băutură în ea…….
oho, bine ai venit @Floriane
dar, poate nu toţi au văzut reacţia băselului. Pe mine încă mă enervează trupaşii aştia pedelişti de (“care”, pentru cei care au o problemă cu limba românească correctă) încearcă să-şi scoată marinelu’ din rahat…..
Nu am zis cenzurat, am zis bannat, adica mi-au fost blocate commenturile.
Posibil sa fie si o eroare, dar cu toata conspiratia asta nationala, mai stii?
@Ciprian
Stiu, bre. Pe alea 3 banate le-am verificat. Au fost trecute direct în spam. Aşa mi s-a întâmplat şi mie. Şşşt, nu mă întreba cum am verificat….
sara bună .
păi daca laura a venit cu varză , io dau castane si un Sangiovese Rubicone , că merge , rămase ca în cazul ei de la plimbarea de aseară prin centru pe la standurile de crăciun.
in ceea ce-l priveşte pe băsecu , eu nici nu ma uit la imagini că ştiu că e in stare , că-i impulsiv , nu gindeste prea mult .
îmi fac ştampilă cu un căcat cu moţ , şi cu aia îi ştampilez pe toţi.
@ cipri si m3bis
Voi ştiţi ce calculatoare are secu’ ?
Ia face-ţi vreo ghiduşie inteligentă în domeniul aiti. , să vedeţi ce oferte vi se fac în schimbul puşcariei.
@kekee
Are calculatoare de rahat. Turcesc. De secu, vorbesc. Ultima ofertă am refuzat-o. Era după buget….
@M3bis
da’ ce turcii stiu sa faca calculatoare? S-or fi reorientat presimtind ca elvetienii le vor interzice construirea de Minarette
Laurico, tu stii ca Stuttgartul tau se bate tantos la retrogradare in Bundesliga? Is pe 17 din 18
si anul trecut au terminat pe locul 2 mi se pare.
@M3bis
Am avut si eu un mesaj la spam, dar l-am sters. O fi fost ala de la tine, banatu?!
Stiu Cipi, bietul trainer… sa vedem ce-or face impotriva lui Urziceni

Ce, acum vreo trei ani or fost Meister! Sa fi vazut ce-o fost atunci in Stuttgart: tot orasul o sarbatoare pe strazi: minunat in pace si veselie
Sefa, ti-ai revenit din chefuri?
@Laura Dap. Mă cam doar capul de la Kilnley, dar în rest îs bine şi cu toate acasă!
@silavaracald
Nu, că mi l-am aprobat singur, ai uitat că am dublură la chei?
@Laura
Nu, turcii ştiu să facă rahat. Giugiuc rahat… Şi e bun cu apă rece. Ca şerbetul….
@Laura
Stiu ca au fost campioni, acu vreo 2 ani. Eu credeam ca ai plecat recent din tara.
m3bis
– mişto faza cu turcesti.
@ laura – ştii ce fain e să urle ăla de 5 ori pe zi , ca să cheme prostanii la împlîntat fruntea-n covor, şi prima urlare e la 5 dimineaţa.
Am aici o biserică , şi duminica dimineaţa la 10 , cînd mai dospeşti un pic în pat, ştiţi piesa aia I’m easy , îmi ţingălesc in cap.
DA CE , IO MĂ DUC LA POPA SĂ-I CÎNT CÎND EL DOARME ŞI IO VIN BEAT DE LA CRÎŞMĂ ???
@kekee
Piesa asta?
Mişto piesă….
Ultimele bancuri electorale:
Maria: Ioane, vino repede sa-l vezi pe Geoana la televizor ce galben e la fata.
Ion: Taci femeie, ca imaginea e trucata, nu vezi sageata aia din coltul ecranului?
@Ciprian
Săgeata albastră?
Eu va las cotcodaci, e tarziu si incep meciurile. Vaslui cu Steaua si Real cu Barcelona.
Eu cica tin cu Realul ,dar parca vad ca ia bataie, ca joaca in deplasare. Seara placuta.
@ m3bis
commodores , lionel richie, mişto.
io mă gîndeam la versiunea cîntată de Faith no more, parcă are şi mai multă lene în ea, iar solo-ul de chitară…..
încarc commodores , şi trag o tură p-afară, vrea cineva ceva de la piaţă ?
@M3bis
Ia să-mi dai şi mie, aici, chei, că-mi cer cheflii câteodată să le pun muzică, şi nu am cum!
@kekee
Vreau io, vreau io!
Nişte fresh de portocale. De-alea clasice, că ălelalte nu-mi plac! Da’ vezi, nu te-apuca să-l guşti sau să scuipi în el…
Heloooo, mie imi trebe cam mult sa diger mancarea de amiaza
,
kiki, chiar iti canta aia asa dimineata? Oh, Doamne, mare-i gradina ta!
Sefa, bine ca mi-ai aduc aminte, ca am o portocala, s-o manc pana nu-i dispar vitaminele
@Laura
Daca ai mancat, sa-ti fie de bine. Ia sa verific eu daca mai am cheile de la imparatie…
Ne pui de danzuti? Ui ca-mi pregatesc pasii deja
Sefa, mai stau mult cu piciorul in aer? Vrei sa amortesc asa? Poate numa’ kekee ma mai poate salva apoi cu tepii lui
lasa piciorusul jos, ca in 3 minute vin cu lautarii!
@Laura
Hai ca iti dau eu pe loc repaus, daca dai o cafea stropita cu putin cognac si garnisita cu un guler de frisca.
No, ghine, vaz ca v-am cam speriat: Cipi cu meciurile, sefa cauta prin debarale muzica, kekee ce stiu io pe unde-si ascute tepii, M3bis cu Base, magarusul, nu stiu pe unde-i umbla potcoavele, yoyo… oh, pe yoyo n-am mai auzit-o cam de multisor, si ui asa beu singura… Viata asta de strigoita, nu-i deloc usoara… ufff
ohhh, i’m happy again
@Laura
I’m happy too, but where is my coffee?
pai dureza umpic, ca mi s-o cam intepenit… dar o zis sefa sa-l las jos, asa ca pana iar se misca mai dureaza o clipa…
Dar tie unde-ti umblara potcovitele, ha?
Sefa, unde-s lautarii aia? Unde te-ai dus dupa ei? Or fi tiganii aia ce i-am auzit aseara in Stuttgart cantand pentru bani? Adevaru-i ca or cantat char fain
@Laura
M-am plimbat pe ici pe colo, iar acum nici n-am venit bine si trebuie sa plec. Dar nu plec pana nu-mi spui un lucru, sunt chiar curios sa-l stiu. Tu ai vrea sa bata Stuttgart, Urziceni, sau ti-e egal cine bate?
Jumate din mine vrea sa castige Stuttgart, iar celalta Urziceni. Din fericire, nu trebuie sa hotarasc eu
Noapte buna, plimbaretule!
Noapte buna, strigoito.
fata, baga un link de melodie, sa o ilustrez, bine?
Apoi, plec si io la culcare, ca nu stiu pe unde cauta sefa lautarii aia
Mi-e sa nu fi fugit cu vre-unul! Ca astia-s iubareti rau, asa am auzit 
Ah, io sa pun muzica?
No, stai sa caut ceva ce n-am mai auzit de mult… ia uite
am cunoscut si eu de ceva vreme un asa fraier.
No, ca nu intra! Cred ca mi-a dat chei false M3bis!
back in bussiness.
am făcut o tură pe afară , sa nu putrezească patul sub mine de atîta lenevit.
muzica asta ascult acu’ că prea ceaţă si răcoare e afară.
un pic de soare.
io prefer originalul in portugheză.
No, dar mere si cu linkul, dacadai clic pe el. Asta era o formatie de-a mea preferata, din tinerete

I-am si vast odata in Cluj la un concert
Yesss! Am reusit!
Hai ca te rezolv si pe tine, kiki!
Laura, sper ca i-ai dat papucii fraierului!
Super, sefa

Stai sa mai caut ceva
kikiiiiiiiii, mi-ai adus, bre, freshul ala?
moaaaa , slvc – E MECANIC ,nu un amărît de doctor.
se pricepe !
@silavaracald
da, de mult: prima oara el mie; ce m-a mai enervat. Apoi cand o vast ce s-o ales din mine ar fi vrut papucii inapoi, dar eu am fugit cat m-o tinut picioarele
@kekee
Is tare, ce vrei! Am zis io ca ma pricep la toate, la mine pe blog, da’ nu m-ai crezut! Credeai ca-i numa’ gura de mine!
@Laura
Cu tot cu papuci, sper!
@kekee
Acuma-ti spun un secret; da’ sa nu mai zici la nime’. Cel mai bine ma pricep sa ma rog de M3bis!
Spremuta di arance rose di sicilia ,şi mai ia şi doo kile de kiwi, ca io am primit aseară plocon o lădiţă. e bune ca are vitamina Ce mai multă decît lămîile / pe bune.
important e rezultatul final.
Mai, si-ti zisesem ca de-alea clasice! Alea rosii e prea acre si amare, bre! Am stomah sensibel, mah! Bine, da kiwi alea…
Bune! No, hai ca-i bine, dar data viitoare…
no, uite melodia asta cand o ascult imi aduce aminte de Italia. Stiu, e veche melodia, dar imi aminteste de Südtirol
Da, sefa, papucii o data incasati nu i-am mai dat inapoi
Apropos, papuci: prima faza din cantec, cand vine ala cu papucii chiar se nimereste. si chiar ca n-am cautat-o, dar s-o nimerit
@Laura
Tie ce vrei sa-ti pun, kikilutz?

@Laura
the best of italian music , ce-i fain e versurile.
http://www.youtube.com/watch?v=wuGPYvQjKac&feature=related
@ laura dacă mergi in sudtirol ăia mai repede vorbesc nemţeşte decît italiana.
auleu , am ajuns pînă la urmă de 2 ani – kikiluz.
oi fi şi eu o specie de benjamin.
Pai o fi versurile fain, dar io nu le inteleg numa’ pe alea ce se aseamana cu ale noastre
Da, dara ce conteaza? Lasa ca erau si o gramada de italieni si vorbeau atat de mult, de nu aveai o clipa de liniste… uf, ce galagiosi!
@kekee
kikiluz
@kekee
N-ai zis ca esti “micutz”?!!! Vezi ca am memorie buna… Deci, kikilutz sa-ti ramana numele. Asta pana maine, cand mi-o veni altceva in minte!
@kekee
)
N-am gasit altceva mai best, decat asta, acolo! (
da ai dreptate , pt. soră-mea micutzu’ sînt şi aşa mor, mai nou şi mama tot aşa-mi zice.
băi oameni buni , de unde-mi descarc şi io neşte emoticoi clasici , că in 4 file am descărcat de ăia de kk, nu de altceva , dar numai voi sa puteţi scoate limba la mine ?
m-ai lovit la inimă, întotdeauna am avut o slăbiciune pt. gonzo.
e megafaină !
sefa, e tare-tare
@kekee

io cred ca pe yahoo, dar nu sunt sigura, ca io am copiat un tabel mai de mult in word
Maestrul stie sau poate sefa.
Gata, acum m-am amuzat de numa’
acum ma duc la nani, ca maine e de jale 

Noapte buna tuturor, probabil slvc si kililuz
curat murdar , multa curatenie am de facut dupe voi , cred ca imi dau demisia