Bună de dimineaţă! :)
14 noiembrie 2009
43 comentarii
Nu dedic nimănui această sală, pentru că nu ne-au prea adus noroc dedicaţiile de până acum. O dau doar în folosinţă, spre uzul domniilor voastre. Just have fun! 
Arhivă
Arhivă pentru noiembrie 2009
Sală, sală nouă, dă Doamne să plouă! Sau, mai bine, nu!
6 noiembrie 2009
320 comentarii
Gata, hai că am deschis altă sală, să nu ne bodogănească mâine dimineaţă femeia de serviciu că a trebuit să strângă o tonă de gunoi după noi!
Coşmarul unui mic anti-fripturist
5 noiembrie 2009
361 comentarii
Julius Constantinescu
Într-o noapte, am visat că eram fripturist. Eram la început, încă mă încerca o sfială moale, dar prindeam repede. În viaţa reală, n-am fost niciodată la vreo recepţie, vreun dineu sau lansare de aparat de ras; în vis însă, mă pregăteam să particip la conferinţa “Sisteme de joc de-a lungul fortuitei noastre istorii milenare”, susţinută de profesorul Dinu în Aula Magna a vestiarului din Ştefan cel Mare.
Treningofilii
4 noiembrie 2009
287 comentarii
Radu Pircă
Nu cred că există articol vestimentar care să stârnească atâtea pasiuni ca treningul. Pe nimeni nu interesează dacă îţi plac sau nu puloverele cu en-coeur (cred că în română corect e “anchior”, dar scris aşa parcă e o chestie pe care ar purta-o un pirat din ăla cu petic pe ochi). În schimb, dacă îţi plac treningurile şi le-ai purta cât de des poţi, eşti cocalar (glumă targetată pentru publicul din Ardeal: eşti moldovean); dacă le urăşti şi ai vrea să vezi Lotto şi Adidas pierind în flăcări, eşti intelectual (pentru publicul din Moldova: eşti un ardelean prost, care nu ştie cum să se îmbrace la nunţi).
Atunci când sunt nevoiţi să explice de ce un om normal ar purta ceva lucios şi fâşâitor, în culori care l-ar face şi pe Van Gogh să nu-şi mai taie o ureche, treningofilii pretind întodeauna că de fapt treningul este echipament sportiv, deci e imun la regulile normale ale eleganţei şi bunului-gust.
Amantul
3 noiembrie 2009
60 comentarii
Stăteam, în maşină (apropo de maşina middle class folosită de Julică la agăţat), la o intersecţie de drumuri principale, genul ăla în care simţi cum se scurge viaţa pe lângă tine în timp ce aştepţi verdele. Pe trotuar, un cuplu cam ciudat. El – la vreo 50 de primăveri, tuns cu breton, cu geacă de piele neagră şi ginşi albi. Ea, la vreo 30, blondă, sfioasă sau mioapă, că se uita mai mult în pământ decât la partener. Tipu’, volubil şi expansiv, vorbind întruna. Tipa: precaută şi vulpiţă, privindu-l din când în când cu coada ochiului. La colţul străzii, se opresc brusc, semn că drumurile lor urmau să se despartă. El mai execută nişte grimase care trebuie să fi făcut furori în urmă cu vreo douăzecişicinci de ani, când zulufii ăia de pe frunte îşi aveau pigmentul propriu, nu împrumutat din cutia de vopseluri ale nevestei, iar ea flutură o mână subţire şi albă, apoi se angajează în traversarea străzii. Tomnatecul, cu ochii după ea, îşi continuă deplasarea într-o formă mai atenuată a “pasului ştrengarului”, dar …. Citeşte tot articolul
Ultimele comentarii