Episodul I: Prima cotropire nu se uită niciodată
Articol preluat cu forţa de pe Daily Cotcodac.
Premiul concursului de astăzi, cartea “Iranul, secolul cetăţii Ispahan” (Editura Univers, colecţia Enciclopedica), prezintă cel de-al treilea mare imperiu persan, cel al dinastiei Safavizilor.
Ca să intraţi în posesia premiului, trebuie doar să promovaţi, prin orice metode, ortodoxe, catolice, musulmane, budiste sau mai ştiu eu de care, articolul prezentat mai jos.
Autor: Radu Pircă
Istoria românilor e simplu de rezumat în câteva propoziţii: timp de mii de ani, am tot încercat să ne apucăm de muncă, dar de fiecare dată când puneam mâna pe lopată, apărea un neam de cotropitori, aşa că preferam să ne culcăm în roabă până trece urgia. Nenumărate generaţii de strămoşi au avut scuza perfectă pentru a nu se apuca de făcut, ca alţii, ziggurate, piramide, catedrale sau măcar metrou în Drumul Taberei: “Tată, eu m-aş apuca, dar sunt sigur că imediat or să apară nişte cotropitori şi o să-şi bată joc de munca mea”. Aşa că pe Daily Cotcodac am decis să începem acest serial de istorie cu primii dintre cotropitorii ăştia care stricau tot. Sau, cum spunea femeia de serviciu a voievodului Menumorut: “Cotropitori? Porci, dom’le, nu cotropitori. “
Dacă încă mai sunteţi curioşi, sau pur şi simplu vreţi să puneţi mâna pe carte, citiţi şi promovaţi această manipulare grosolană a istoriei aici….
@Laura
şi tu ?
da ce fac mămicile din ro ?
a ta , ziua de naştere ?
@silavaracald
… am impresia că ştiu unde-a fost filmat!!!
http://www.youtube.com/watch?v=vsBeFIvQ3ms
oaiii , iar ajung la spartul targului?
aşa-i sânziano… până şi pepelea a plecat!!
in cazul asta
dau o raita pe la ferma sa vad ce-mi fac ardeii si merg sa visez la culturile viitoare , noapte buna
@Sinzi
păi asta-i treabă ?
dai buna noaptea şi o ştergi inglizeşte la ardei ?
Uitati o chestie super tare. Sa nu ziceti ca nu v-am spus de ea
http://www.youtube.com/watch?v=xit7xBgNqJQ
@Ciprian
Excelentă lecţie de geografie aplicată! Cum naiba nu i se limba plimba-n gură profului?!
Un reportaj filmat azi noapte de Ardelin Pestisor: Seismul
Buna stimati telespectatori. Un seism cu magnitudinea de 4 si ceva pe scara Richter s-a semnalat in zona Vrancei la ora 22.22. Personal ascultam o melodie de a lui Tudor Gheorghe cand deodata a inceput sa se miste winampul. M-am speriat. La inceput a dardait, apoi a inceput sa se clatine si s-a lovit cu capul de un colt al desktopului. Stare de inconstienta timp de 2 secunde. Fix. M-am echipat complect si am iesit pe teren.
Am vrut sa vad cum au petrecut seismul vecinele de la parter. Am batut pe la toate usile. Din spatele vizoarelor se auzeau pasi calcand incet. Oamenii susoteau Iar a venit nebunul . Doar vadana doamna Cleopatra, mi-a deschis.Ghitaaaaa, tu esti? Am fugit mancand pamantul, iar are chef de nebunii.
Cum am iesit din scara: Prapad!. Masinei mele i se furasera jantele zincate. M-au costat o groaza de bani. In blocul de vizavi, doamna Agafita, de la parter, coace turte pentru Ajun. Intre doua turte, sparge nuci. Doamna e surda, vecinii de deasupra ei nu. – Costica, eu sun la politie, Costica. Iar bate nebuna toaca in masa. Costica eu sun, asa sa stii. – Taci nebuno, sparge nuci bre. – Costica, tu sa taci. Eu nu am inchipuiri. De 10 ani nu am mai facut si noi o partida de drragoste din cauza nebunei. Bate la orice ora din zi si din noapte. Macar ea are parte de ceva actiune, dar eu Costica? Tu nu esti barbat mah, nu esti! Off nu o veni el postasul cu pensia sa te vad si pe tine plecand la crasma cu zilele. Ala barbat mah, e si avut, nu sarantoc ca tine. Aaaaaaaaaaaaaaaaaaa, Costica, e replica. Auzi?? Auzi?? I-auzi cum vajaie tavanul si se leagana perdeaua. Hai sub toc barbate, sa ne inghesuim aici pana trece…
Cativa turturi se desprind de pe jgheab si cad peste coada unei matze adormite.. Miauuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu si tacerea se lasa din nou. Cate un cap se afiseaza de dupa perdele sa vada daca blocurile din imprejurimi mai sunt in picioare.
… Masina zboara cu o viteza incredibila si in mai putin de cateva ore sunt la Bucuresti. Intr-o intersectie un tip cu shaworma se bate cu doi boschetari pricajiti. Le tot intinde delicatesa sub ochi, apoi o ascunde rapid. De dupa un chiosc de ziare, o bata il nimereste peste genunchi. Scapa shaworma din mana, delirand… Vrei sa fii boschetar? Vrei sa fii boschetar? Printisorii strazii, la 2 m langa el, inghit ultimele firimituri. Iau pe sus un cos de gunoi si-l rastoarna in capul individului de la pamant. Na mah saracule!!!
Ajung prin Baneasa, la o trecere de pietoni, un individ putin calvit rastoarna pestii din acvariu intr-o gura de scurgere. Plange sarmanul.
Ajung la TVR, intru in departamentul de stiri si intreb ce se stie despre cutremur. Zic ca sunt un cetatean ingrijorat. Ghici cine vine si ma trage de maneca.. Daaaaaaaaaaaaaaaaaaa, Dna Marina Socaciu. Bun venit la TVR. -Dna a fost cutremur nu. Am auzit ca in Vrancea. In Vaslui cica s-au daramat blocuri, sobolanii au iesit din subsoluri. In Bacau s-au miscat lustrele, iar in zona Galatiului cica unuia i s-a unduit apa in cada. E grav, nu? Da, da , Dar unul micut. 4 si ceva. Eu, si sper ca ramane intre noi, eram la o cafea cu domnu Hrusca. Stie asta sa colinde o femeie. Daca tot esti aici hai sa te bag in platou, ca nu mi-au venit invitatii. Te pricepi la politica? Ca tot omul doamna Marina. Am fost la exitpolluri. Stiu cat de cat. Stiu cine e presedinte… Exceptional, multi nu stiu asta.. Azi avem o dezbatere despre sotiile ministrilor.. Foarte interesant Mdeah Dupa doua ore in care vorbeste eu si persoana mea despre doamna Videanu, ies timid din studioul 1 si ma duc la etajul 4. Aici lume domnule… Petre Roman, Iliescu, Dinescu, Basescu… si cati altii, reinvie o revolutie. Uite-l si pe domnul Caramitru. Hai ca stiu o poanta buna.. Domnu Caramitru, Domnu Caramitru? Bre dar ce sictirit se uita la mine Domnu Caramitru? Da mah , eu sunt, ce naiba vrei? Sunt ocupat, aici o punem deo revolutie.. zi repede, pana nu ma inflamez Domnu Caramitru, imi dati voie sa va ating? Ce sa faci mah? Sa va ating. Stiti mama mea va admira. Si i-am spus ca intr-o zi am sa va cunosc personal.De asta m-am facut reporter. Increzut ma masoara din cap pana-n picioare. Bine mah, te las sa ma atingi. Ce e drept sunt o vedetaa Imi scot mana din buzunar, fac o pirueta si ii trag una peste moaca de actor trist Da-te-n gatu ma’tii de taranist increzut.
Iar ai tras chiulul! Sunt numai 61 de rânduri!
)
(Nebunule! L-ai atins pe Hamletu’ nost’, ARDEBINE!!!
Var’mea , dar aici nu e musai sa scriu 100 de randuri. Prin alte parti imi permit. Aici iar ma trosneste M3bisul cu mouserul de cap ca ii tocesc scrollul. Incerc sa ma abtin. Desi sunt un om care are atatea de spus si mai nimic de facut.
Bai, mi se pare mie, sau o disparut magarel de aici? Am si uitat de cand nu l-am mai vazut comentand.
Strigoitoooo, ce i-ai facut fata? L-ai inchis in cavou?
@Ciprian
De pe 17 decembrie 2009 la orele 00:47 fix.
Sa sunam la Pro TV? Sorin Ovidiu Balan de la Antene? ori pe cei de la RDS ca i-o fi cazut netul? Hmm.. Magarel, treci fratica incoace.. Apai ce faci?
Porniţi o anchetă, ce mai staţi! Hai că mă bag şi eu, că mi-am reactualizat cunoştiinţele detectivistice!
Ultima data purta o tichie de margaritar si mirosea a Oaie si .. Si a Niel.
Daca nu apari Magarel, eu atat iti zic, sa aparii!!! Ca de nuuu… il pun pe Ardelin sa te caute sa-ti ia interviu si cine stie ce zici tu si ce scrie el la ziar 
Laura verificati parfumeria!
Avea patru picioare pe care le taraia. Deci e posibil sa fi lasat urme.
@Ciprian
se explică: a uitat strigoiţa în cavou şi pralinele, şi suta de chile de vin made in aricii de sus…
eu zic să mai aşteptăm 2-3 zile… din câte am tras cu ochiul, mai e în zonă şi un butoi cu moare de varză!
YUPIIIIIIIIIIIIIII, a nins , muuuult , 10 cm.
de as fi ciine as da din coada de bucurie.
am iesit sa ma bucur de zapada, toata lumea zimbea si avea un aparat foto in mina
am vreo 2 chestii domestico-gospodaresti de rezolvat , dup-aia pun de o explicatie la mine acas’. Aici zapada nu e ca aia din romania.
@mifty
“aricii de sus ”

@Ciprian
alo domnu’, domnu ‘ domnu’ ardebine , dar mai traieste Marina Socaciu ?
doamneeee ce incursiuni in penibil stia sa execute aia.
a fost prima din seria oamenilor de televiziune care m-au lecuit de tembelizor.
@chichi
traieste bine mersi si are si emisiune “ne vedem la tvr”
@ LAURAAAAAA
@ Yoyooooooo
@ sefaaaaaaa
@ Buzz
@ Uncle Frank
Unde sunteti oameni buni?
@Ciprian
Ne dăm cu sania….
pai tipa si tu Partieeeeeeeeeeee inainte sa dai peste mine, poate as fi vrut si eu sa ma feresc..
@Ciprian
Pâââââârtieeeeeeeeeeeeeeeeeeee
Gata, m-am ferit. Ai grija laaaaa ….. auci! …. copac. Ups!
Esti bine??
@Ciprian
… încă mai abureşte oglinda… să-i dăm nişte rom!!!
http://www.trilulilu.ro/neluion/7c33ae8ef9be39
Nu-i dam Mifty niciun strop de rom, ca il bea..
@mifty
N-i mai frumos originalul, amigo? Umoram sam, prjateli, adică Obosit sunt, prieteni!
http://www.youtube.com/watch?v=7UKNUYEBSxU
@silavaracald
păi… ai dreptate… oboseala, bat-o vina!!
Bună seara!
Ori v-aţi ascuns când am apărut, ori deja plecaserăţi.
Atunci vă zic ” noapte bună”…. oriunde aţi fi.
Buna seara.
Salutari de prin zapezi
Pai, io am fost vineri dadaca la un bebe (nu al meu
) cu inca o preitena. Tulai ce ne-o mai chinuit bebe-ul de vreo 4 luni 

Ieri la o zi de nastere, nu, nu a mea, ca io am avut bunavointa sa ma nasc atunci cand aproape trece iarna
La magarus io fi cazut netul sau ceva, de nu mai da pe aici sau o fi ramas pe undeva inzapezit cu vre-o magarusa
sa speram ca se rezolva
Io, cum am dat de calculator cu net, cum iaca si io p-aci, ca mi-era dor de voi cotcodaceilor
Azi is la surioara si ea are net si dorm la ea hehehehe…
si sorela are si boton de editare, nu ca mine
Cipi, esti mai tiran ca tiranelu’

@Laura
De fapt tu speri sa nu fi ramas inzapezit cu o magarusa.
Ce-ai tu? Eu tiran?
Sa stii ca am suflet bun. Bietul Puiut.
după ceva căutare, l-am găsit pe măgărel!!!
aici: http://91.121.132.199/gifs/3727.gif
P.S. nu deranjaţi!!!
măi să fie… t3tris, iar am ajuns la moderare???
@mifty
nu eu, bre. Askimetul…
Da cred ca o trebuit sa cauti pana dai de el… Mifty, ce gelozie m-o palit… mai ales ca io-s infofolita ca de iarna
tăcere p’aici, julică e în silenzio stampa… aş lua un film, da’ nu mai am loc pe hard, şi mi-e lene să mă apuc de scris dvd-uri… mă duc s-aprind o ţigară, şi… şiiiiii… ăăăă….
… sunt aşa de plixtisit, că mă apuc dup’aia să-i repar tembelizoru’ lu vecinu’!!!…
deşi, dacă i-a ieşit fum din ăla, slabe şanse să mai meargă… nu e pe tuburi, nici alb-negru, dar nici nou-nouţ nu e!!!
Mifty, da zapada jos de pe masina sau fa sarmale
Dar mifty, ia dezvaluie-mi secretul si zi pe ce plaja dau de meghe
Ia uite, inspirata de pe pagina sefei, o melodie faina de la Pasarea Colibri
http://www.youtube.com/watch?v=hS9rTF_xdX0&feature=related
@Laura
mie-mi place ăsta: http://www.youtube.com/watch?v=lgJpwRWZ_oY
Mifty, e colinda?
Mai Craciunel, am scris si io ceva la tine, dar n-o intrat. Nu stiu ce-i cu blogul tau?
Si nici la slvc nu pot scrie
macar pot auzi 
@Laura

nu… nu e!!
pe cuvânt că nu e!!!
vai, vai, vai ce durere…
http://www.youtube.com/watch?v=_DBn8YO2gEM
Fir-ar al dracului de Windows si de internet si de calculator si de mouse si de tastatura si de tot ce are legatura cu domeniul IT, ca de joi incoace fac spume ca la balamuc. Mi s-a dezinstalat Windows-ul asa, de capul lui, fara sa ma intrebe si pe mine daca am ceva impotriva. Iar pana am gasit un aitist care sa aiba timp de mine, mi-a venit boala lui Calache. In fine, de acum o jumatate de ora am din nou calculator.
A, am uitat, buna seara tuturor.
P.S. Bai, ce chestie, acum am buton de edit!
Bine ai venit meghe
Ia zi acum prin ce zapezi te-ai tavalit cu vre-o magherusa… ne-a povestit Mifty pe unde o dat de tine
@Laura
Blogul meu ti-a primit comentariul din prima.
@Florian
Te-ai intors. Aproape ca-i gasisem numarul lui Isopescu sa te dam disparut.
Bine ai revenit. Butonul de edit o fi cadou de craciun
@Laura
Bine te-am gasit, strigoito. Pe windows-ul asta nou, pe care il am instalat, nu stiu inca sa gasesc emoticoanele, ca sa iti trimit niste pupici. O fac in scris: multi pupici, strigoito.
PS La primul mesaj, am avut 10 minute de edit. Acum am ramas doar cu unul!
@Ciprian
Salcip. Bai, n-am mai pomenit o asa de mare tampenie. Intru joi pe la pranz pe internet, ma uit putin, inchid, iar cand vreau sa deschid seara calculatorul, pauza. L-am deschis de vreo zece ori degeaba, ecranul monitorului ramanea negru. Pana la urma, mi-a aparut un mesaj ca Windows-ul a fost dezinstalat. Cum mama dracului se poate intampla una ca asta, sa se dezinstaleze in timp ce calculatorul este inchis, numai tetris ma poate lamuri.
PS Iar am 10 minute de editare. Bloaga asta sindicala face misto de mine.
Cipi, si io de ce nu-l vad?
Adica magarusule, nu te-ai vazut la pagina anterioara?
Sincer, nu am mai pomenit sa se dezinstaleze singur.
@laura
este sigur acolo..
Dragilor, eu va trebui sa ma joc cu nepotelul meu “nu te supara frate”. Sper sa nu iau bataie. Se tine scai de mine si nu am scapare. Trebe s-o tai umpic si sa ma joc

Revin dupa bataie
@Laura
N-am apucat sa ma uit in urma, strigoito. Mi-a pus careva poza la panoul de onoare?
@Laura
Ba, eu sper sa te rupa in bataie nepotul tau, ca sa avem de ce rade.
Proba de emoticoane:

@M3bis
Boss, ajuta-ma si pe mine te rog cu o chestie. La Windows-ul asta nou pe care il am, nu mai pot sa copiez emoticoane de pe http://www.fetesibaieti.ro/yahoo.html Cand vreau sa marchez reprezentarea grafica a unui emoticon, ca sa dau apoi copy-paste, nu pot sa marchez pentru ca imi apare o cruce, iar daca trag cu crucea peste text mi se deschide o fereastra cu optiunile Clip, Print si Use standard selection.
La fel mi se intampla daca vreau sa copiez unul sau mai multe cuvinte dintr-un comentariu postat pe blog.
PS Mi-am adus aminte ca te-am chinuit mai de mult cu Tastatura mea, care la F5 nu are refresh, ci deschide nu stiu ce fereastra. Cand a venit azi baiatul care mi-a instalat noul Windows, mi-a aratat ca dupa tastele de la F1 la F12 mai am o tasta, pe care este un F incadrat intr-un chenar, langa care scrie Lock. Daca apas pe tasta asta, se aprinde in dreapta sus un beculet pe care apare acelasi F in chenar, iar functiile tastelor F1 – F12 se schimba. Cu beculetul ala aprins, tasta F5 indeplineste functia de actualizare.
Vad ca rag de unul singur pe aici. Pana se mai aduna lumea, ma duc sa bag la jgheab niste nutret.
io zic că e mai mişto băgatul la jgheab cu muzică: http://www.trilulilu.ro/iulyan74/ede5e759796bd8
ma iubeste, nu ma iubeste, ma iubeste, nu ma iubeste, ma iubeste… spune-mi ghicitoare
@Laura
Te-a batut nepotul la joc si acum ai dat-o pe ghicitori, strigoito?
pai oate asa am noroc mai mult
, inainte sa intru in casa m-o scos. Ce bestie 
@mifty
Multam, mifty, chiar ca aluneca mai bine nutretul pe jgheab cu niste muzica alaturi.
Gata, am dat un sase si am intrat iar hihihi
“… nu vreau să ştiu ce m-aşteaptă / nu te mai întreb vre-odată…”
dar numai daca ma iubeste, asta tot vreau s-o stiu… asa suntem noi strigoitele
Gata jocul continuaaaa
@Laura
Despre cine vorbesti tu acolo, strigoito, ca zau daca pricep ceva
aşaaa… în completare: http://www.youtube.com/watch?v=M1o_Y0mTN-c
Asa, domnule Mifty pune din astea de beute, ca io stau cu suc si compot, altfel vrea si nepotelul sa bea
Magarasule, ce ti neclar, ha? N-ai fost tu prin namezi cu o magarusa?
@Laura
http://www.trilulilu.ro/allyynnaa/2e30f53e462a8b e bine????
@Laura
Prin nameti doar la inceput, strigoito. Cand ni s-a facut frig m-a invitat in grajdul ei, sa ne incalzim in jacuzzi
@Laura
şi continuăm cu: http://www.trilulilu.ro/emalarisa/d694211c9dcb8d
Mifty, la nepotelul meu ii place ” nu mi-e frica de bau-bau”
Asa faci tu magarusule, in timp ce eu ma joc cuminte cu nepotel si dadacesc bebelusi? nt nt nt
Mifty, pe Ghita o stie
io insa nu 
@Laura
Hai ca ma inscriu si eu la concurs: http://www.youtube.com/watch?v=o75HMO82bwU
@Laura
Ce sa-i faci, strigoito, fiecare se sacrifica in felul lui
Magarusule, imi pare rau, dar asta cu gainusa nu io placut
, in schimb a trebuit s-o mai pun o data pe cea cu bau-bau, dar la aia nu e videoclip 
Mifty, n-ai videoclip la bau-bau?
Magarusule, apoi trebe sa fi in forma dupa asa o baie…
@Laura
nu, din păcate…
da’ ia azcultă: http://www.trilulilu.ro/AdiBota/56ea814547c9b9
@Mifty
Ajuta-ma si pe mine coane te rog cu o chestie, ca l-am intrebat mai sus pe tetris dar nu-i pe aici. Mi-a instalat cineva o versiune de Windows in care nu ma descurc. Daca vreau sa iau un text de pe un blog cu copy-paste, nu pot. In versiunea pe care o aveam pana acum, mai intai marcam textul (trageam peste el cu mouse-ul, cu click stanga). Acum nu mai pot sa fac chestia asta, pentru ca daca dau click stanga pe text imi apare o cruce, iar daca trag peste text cu crucea aia mi se deschide o fereastra in care nu apare optiunea “copy”.
@Florian
păi selectează clasic, cu left button, apoi ctrl şi c, treci unde vrei să pastezi, apoi ctrl şi v…
Da, si pe asta il stie
Gata si-a gasit hitul preferat. Sunt tare, cea mai tare 
ii mai pun o data ala cu bau-bau si apoi se due sa faca nani
Dar oare Craciunel asculta si el sin astea cu bau-bau
Magarusule, ce faci? Te descurci?
@Laura
M-am chinuit degeaba cu altceva. Am gasit videoclip cu bau-bau, i-am copiat adresa aici, in casuta de comentarii, dar cand dau “Comenteaza” nu imi apare comentariul cu link.
Am facut trei incercari si degeaba.
@mifty
Pai asta-i chestia, ca nu pot sa selectez. Cand apas pe butonul stang, imi apare o cruce care nu ma lasa sa selectez.