Arhivă

Arhivă pentru februarie 2010

Săptămâna Femeii pe Daily Cotcodac

28 februarie 2010 67 comentarii

În urma presiunilor exercitate de cititoarele DC, Julius a cedat …nervos şi, susţinut, aşa cum se cuvine, de trei dintre cei mai activi scriitori de pe Daily Cotcodac, a hotărât ca, în săptămâna următoare, să scrie numai texte din care să rezulte că femeile sunt bune şi bărbaţii niţel cam porci, asumându-şi toate riscurile, inclusiv comentariile de genul: “Sigur vrei tu ceva…”.

Având în vedere că Julius nu e însurat, îl credem în stare. În stare să scrie.

Noi, membrii sindicatului, îi spunem doar atât. Dacă exerciţiul acesta de literatură SF nu îi reuşeşte, să se întoarcă la pamfletele şi aroganţele de zi cu zi.

Personal, le doresc cititoarelor de pe Daily Cotcodac şi, mai ales, sindicalistelor o primăvară frumoasă şi însorită.

Şi încă ceva, total off-topic. Sindicalişti, a început RoBlogFest-ul! Bănuiesc că nu trebuie să vă mai spun pe cine votăm anul ăsta. Votăm Daily Cotcodac. Să nu ne sabotăm singuri şi să ne pierdem obiectul de activitate. Link-ul îl găsiţi aici.

Legenda Strigoitei in 821 cuvinte

27 februarie 2010 18 comentarii

             Înainte de a-şi vinde sufletul, Strigoiţa era şi ea oamă ca toate celelalte femei care tânjesc după puţin mai multă atenţie măcar în zilele ce vestesc primăvara. Adora să primească mărţişoare de la prieteni, cadouri înfofolite în ambalaj strălucitor cu imprimeuri florale şi felicitări deja editate cu mesaje drăguţe de 8 Martie.

              Deşi nu mai are acelaşi suflet primăvăratec ca odinioară, Strigoiţa încă îşi mai aminteşte de cel mai frumos cadou primit vreodată de 8 Martie, un ghiveci gol în care să-şi poată planta orice floare îi place ei şi o coală albă A4 pe care să-şi noteze frumoase cuvinte de iubire. Probabil orice femeie este invidioasă pe un astfel de cadou.

               Toate acestea au rămas doar amintirile unei pământence, căci un incident nefericit a integrat-o pe oama noastră în alte dimensiuni. A ajuns la curtea unui prinţ fandosit, Scaraotki, de care s-a îndrăgostit nespus de mult. Dar prinţul a considerat că înainte de a face pasul spre căsătorie el trebuie mai întâi să testeze defectele logodnicei sale. A picat cu brio testul şi a fost trimisă înapoi printre pământeni, găsită prin pustiuri de un gropar cu chef de şagă şi apoi civilizată de un măgăruş şod care numaidecât s-a îndrăgostit de ea. V-am zis acum numai finalul de poveste, cât s-a trăit până acum, dar cum a ajuns ea tocmai la curtea acelui prinţ învolburat abia de acum vom relata.

               Încă de mică, Strigoiţica se îndeletnicise cu furatul lucrurilor de prin casă, de pe la apropiaţi, mai târziu ale colegilor, iubiţilor sau pensionarilor din oraş. Prima şi prima dată a furat linguriţa de argint de la prima împărtăşanie. Avea un gust plăcut licoarea care i se dădu. Apoi a furat maşinuţele vărului ei, o poşetă a surorii ei, o cutie de ciocolată din raftul unui magazin, două  mărţişoare din pieptul învăţătoarei sale, un ceas cu o curea subţire roz de la mâna şefei de promoţie din gimnaziu, două fiţuici, un inel de logodnă de pe degetul celei mai bune prietene şi lista este destul de încăpătoare. Tot ce îi lipsea devenea imediat un obiect atractiv de a fi şterpelit.

                Neoficial se spune că şi din iad a fost dată afară cică pentru că ar fi furat cheia de la cramele lui Scaraotki, dar proprietarul nu a depus plângere impotriva ei, mai mult de ruşine decât pentru că şi lui îi era simpatică drăcoaica mereu agitată şi pusă pe hoţomănii.

                Dispariţia ei a survenit accidental în timp ce încerca să sustragă diverse lucruri din gospodăria unei madam doctor. Tocmai înşfăcase un polonic, o brichetă şi două pahare de cristal. În timp ce încerca să iasă pe geam zăreşte pe măsuţă o poşetă neagră din piele cu catarame strălucitoare. Se întoarse în încăpere şi începu să golească poşeta de lucrurile care îi erau clar nefolositoare: un pachet de ţigări, o ramă foto digitală, un pachet de gume, un aparat de ras, un tub de cremă epilatoare, două mărţişoare, o cruciuliţă din lemn şi două telefoane mobile. Puse înăuntru polonicul şi toate cele pe care le luase din casă şi ieşi pe fereastra ce dădea spre grădina. Proprietarul locuinţei amenajase un mic părculeţ pe care îl populase cu diverse specii de animăluţe: un arici ghebos, un porc de guineea, doi şobolani verzi, o iguană violet, un pui de găină,  o zebruţă, o piranha ierbivoră, un măgăruş, o pisică de dormeză, un papagal auriu, un şarpe de scorbură şi două pupeze.

               În graba ei, Strigoiţa a călcat peste bietul arici şi doi ţepi i-au intrat în călcâie. Ariciul provenea dintr-o specie aparte de erinaceide îmbufnate şi când i se punea pata pe câte vreunul sau simţea pericolul, în ţepi se secreta o doză ridicată de venin capabilă să ucidă un taur în numai 4 ore.

                Strigoiţa merse la spital, dar cam degeaba. Ambele picioare îi fuseseră amputate şi în cele din urmă muri cu stetoscopul strălucitor al doctorului dosit în mânecă.

                A ajuns în rai prima dată, dar imediat a fost izgonită când unul dintre arhangheli a constatat că a dispărut ultimul fruct din mărul din mijlocul grădinii. Strigoiţa pe drept cuvânt a spus că nu este ea vinovată, că mărul de fapt a căzut din pom după ce o pasăre grasă s-a aşezat pe ramură, dar nu a fost crezută.

               Vestea ei a ajuns până în celălalt tărâm şi însuşi prinţul întunecat a organizat primirea ei în regat. A strigoificat-o si luat-o aproape de el, fermecat de istorisirile ei despre cât de naivi sunt pământenii.

               Printre oameni ar trebui sa stea circa 6 ani timp in care la perioade regulate de cate 5 luni se intoarce inapoi la regat pentru a dovedi printului ca este o strigoita de incredere.

Nota lui Ardelin: Legenda a fost publicata la cererii  regelui cotcodac Florian, un iubitor al literaturii de specialitate despre draconizari, demonizari, strigoificari. Acesta  a fost intrigat de cunostintele mele vaste despre tot ce se petrece peste tot si cu orisicine.

30′ 00”

25 februarie 2010 127 comentarii

             In fiecare dimineata, Strigoita se trezea cand limbile ceasului de masa se suprapuneau perfect la 6 si jumatate. Un clinchet insistent anunta ca o noua zi a inceput. Somnoroasa se dadea jos din pat, incalta perechea de papuci cu magarusi primita cadou, se taraia spre toaleta unde se inviora cu generozitate cu apa rece si clabuci de sapun parfumat.

              Tinuta diferea de la o zi la alta, uneori office, precum in prima zi, alteori casual, functie de cat de bine dispusa era sa dea nas in nas cu “nazistul”.

              La 7 fara 10, fix, parasea camera de hotel dupa ce isi mai verifica inca o data dosarul doldora de notite si foi albe care abia asteptau sa fie umplute cu mii de informatii.

             In lift intotdeauna se intalnea cu domn maior, un batranel de vreo 60 de ani, foarte respectat de catre toti angajatii hotelului. Domn maior fusese casatorit de 4 ori si avea doi copii. Prima nevasta a murit intr-un accident rutier, a doua s-a inecat cu un sambure de pruna, de a treia a divortat dupa 10 ani, iar de a patra a disparut intr-o dimineata. Politia nici acum nu a reusit sa rezolve cazul, desi domn maior le era la dispozitie de fiecare data cand i se cerea sa se prezinte la sectie pentru declaratii.

              Cei doi nu-si vorbeau deloc cat timp coborau cele 59 de etaje. El era mereu interesat sa loveasca usor cu buricul degetului aratator cadranul ceasului, poate in speranta de a opri cumva timpul grabit, iar ea citea zi de zi acelasi text nemtesc care instruia locatarii cum sa apese pe tastele liftlui Schindler.

             La parter Strigoita isi lua la revedere si dadea binete domnului maior care totdeauna parea surprins de zambetul strengaresc al micutei fapturi cu un ciudat accent nemtesc.

             Portarul imobilului mereu se ridica de pe scaun la ora 7 fara 8 minute. Isi aranja cu grija tinuta, isi acoperea capul cu un chipiu alb si militareste ura o zi fantastica tuturor.

             Sala de cursuri era destul de aproape, numai 500 de metri distanta. Intotdeauna ii erau de ajuns 5 minute.

           La fara trei minute, strigoita incepea sa urce scarile imobilului. Drumul prin cladire spre sala era destul de intortocheat. Trebuia sa urce un etaj, de aici sa mearga pe un culoar pana in aripa alaturata si de acolo sa coboare alte 48 de trepte pana la subsol. Desi cam dezorientata de felul ei, inca nu a reusit sa se rataceasca.

          La 7 fix, se intalnea in fata salii de curs cu „Nazistul”, un domn de vreo 45 de ani, tuns scurt, grizonat inainte de vreme, cu o mustata neagra, scurta, ingrijita. Nazistul nu zambea defel, ba chiar o privea incruntat si cand o lasa sa intre inaintea lui in sala. Strigoita se conforma si se straduia sa nu-i zambeasca. Avea ceva simpatic in felul lui de a se purta.

Ciudatenii nocturne

23 februarie 2010 69 comentarii

         Trecusera vreo doua ceasuri de miezul noptii. Strigoita dormea dusa in patutul ei, printre zeci de cearsafuri albe ca laptele. Din cand in cand se intorcea de pe o parte pe alta si sughita nervos.

        O lumina alba se ivi de pe sub pragul usii. O bataie usoara in usa urma apoi. Lumina se stinse deodata, dar inca o bataie usoara se auzi. Strigoita tresari. Se ridica putin din pat si bajbai dupa telefonul lasat pe dulapiorul de langa pat. In cautarile ei lovi o fotografie. Acesta cazu zgomotos pe podea si zgomotul a mii de cioburi umplura camera. Aaa!..un icnet scurt se auzi de dupa usa.

         Strigoita gasi in cele din urma telefonul, debloca tastatura si vazu ca in cateva ore trebuie sa se trezeasca. Sa dadu jos din pat, imbracata doar in cearsaful ei de noapte, si merse pana la fereastra. Trase usor de draperie si privi pe strada luminata usor. De la etajul 59 nu reusi sa desluseasca nici macar o umbra pe trotuar. Dadu sa se intoarca spre pat,dar in drumul ei se lovi de coltul frigiderului. Isi aduse aminte ca ii era sete. Deshise usor usa si deodata o lumina alba puternica lumina intreaga camera. Desfacu o sticla de apa plata si bau cateva guri. Cu multa grija o aseza la loc. Inchise repede si usa frigiderului caci simtea ca lumina lui alba o ingheata. Pe culoar se auzi un fosnet. Prin intunericul camerei se apropie de usa. Isi lipi urechea stanga de usa. Nu auzi nimic. Isi trase o palma peste frunte, cand isi aminti ca dintotdeauna a avut o problema cu urechea asta. Isi lipi cealalta ureche, isi opri bataile inimii, rasuflarea si asculta. Doi pasi grabiti si o usa scartaind. Cateva broboane  ii asuda fruntea. Verifica inca o data daca usa este inchisa si in varfuri se duse spre pat. La un moment dat parchetul nemtesc scartai scurt. Inima incepu sa ii bata la loc. Se infofoli intre cearsafuri si stranse perna la piept.

           Cand aproape sa adoarma o lumina aparu iar pe sub usa, urmata de o bataie usoara. Manerul usii se invarti vreo 30 de grade. Strigoita aproape ca muri de teama. Se inchina si un tremurat usor de masele se putu auzi pentru cateva fractiuni de secunda. Vru sa se ridice din pat, dar tocmai atunci lumina disparu si pasi repeziti se indepartara de usa.

          Se baga la loc in pat si gandurile ei incepura sa scrie scenarii horror… cu un barbat in frac care o ruga sa se marite cu el. De frica ii spusese ca Da. O voce inabusita ii declara « sot si sotie ». Simti cum gura lui se apropie lacom de buzele ei firave… un damf de anestezic ii intra in nari.. Incerca sa evite in ultima clipa apropierea lui, dar era cu mult prea tarziu. Strigoita adormi.

AMR: 3 saptamani

23 februarie 2010 7 comentarii

A doua seara.

Subiectul vorbeste la telefon:

“Hallo Mutter, Laura sunt. Mama daca ai sti in ce rahat m-am bagat cu perfectionarea asta. Nu am apucat sa mananc nimic pe azi, ne-au tinut ca niste animale in subsolul ala, ne-au predat  vreo 8 ore si apoi niste seminarii practice. Imi cam vine sa ma las de toate si sa o tai acasa. In ritmul asta ma vestejesc in 3 saptamani. Da mama nu fi suparata, ma descurc, o sa rezist ce o sa fac. Sormea ce face ? Ce n-as sa fie ea acum in locul meu.Ehee. Bine, te pup mama. Te sun sa-ti mai zic ce se intampla. Noapte buna

Subiectul a scos un carnetel si noteaza :

 Prima zi de perfectionare a trecut. Nu ma simt deloc mai desteapta ca ieri. Obosita rau. Cred ca merit un pahar de cognac… Aaaasa, bun bunut, cognacul meu drag. Ce ma faceam eu fara tine ?

Subiectul se plimba prin camera. Usor agitat.…

Ok, deci sa nu dramatizez. Sa vad partea buna a lucrurilor… Aim tu sexi for main maga, tu sexi for arici, aim  a sexi bici. .. .Si inca o gura de cognac.. IIiihaaaaaaa…

Subiectul sede demn cu fundul pe tolic :

Am obosit de dansat cu sticla in mana. I’m exausted, lumeeeeee.

Subiectul da semne ca s-ar dezbraca :

 Cred ca o sa ma culc asa imbracata.. sau poate sa dau jos cearsaful. Il dau.. Brr.. Ce hotel rece si pustiu… Aim to sexi for main maga.. Ia ia iaaaaaa. Ihaaa.

Subiectul a scos o oglinda din posetuta si se maimutareste :

 .. Fii atenta ce moaca am. Ce cearcane , ce ochi… Aaaaaaaaaaaaaa.. si iar mi s-a crapat limba de la oboseala. Aaaaaaaaaaaaa..

Subiectul se baga in pat. Lumina inca este aprinsa. Pe brate tine un jurnal. Cate o lacrima ii curge pe obrajori, incet.

            Deci trebuie sa rezist 3 saptamani intre peretii astia si e asa tarziu si nu pot sa adorm. Deja e trecut de ora unu. Oare ce-or face cotcodacii ? De m-ar vedea Cipi cum ma strambam pe aici si i-ar spune magarusului, s-ar aprinde  urechiatul . Noapte buna maga, noapte buna slvc, noapte buna kikilut ,..hi hi . .kikilut, noapte buna miftiulica, noapte buna sanzi, noapte buna tiranel, noapte buna groparel, noapte buna sormea si sta-ti-ar pralinele in gat, noapte buna mama, noapte buna sefule, noapte buna dl magarel, noapte buna puisor galbior, noapte buna,noapte buna, noapte buna…

Ardelin si flaconul fermecat

22 februarie 2010 20 comentarii

Prima fila:

Ruuuupt la maxim. Am dormit iar ca un dobitoc pana la rasaritul lunii. Deja nimeni nu se mai plimba pe coridoare. Ultimul jandarm s-a retras in handramaua lui si asculta Radio Romania Actualitati.
Ce naiba sa fac la ora asta? Okeey, eu ma intreb eu raspund, dar am gasit si solutia. E cazul sa scot flaconul cu buline si sa vedem ce mai face strigoita. Ah, uite-o:

Ora 20.00 … Ita unde am ajuns, cand eram mica auzeam ca astia spala strazile cu detergent si inlatura spuma cu un burete fin incat sa nu zgarie covorul asfaltic. Acum ma uit ca matza la carpeta si vad ca nemtii astia, atat de laudati, nu sunt in stare sa spele cateva perdele , un geam si sa dea cu un mop. Cum mama naibii sa ma odihnesc in mizeria asta?
Ora 20.14 … probabil exagerez, dar drumul asta m-a terminat.
Ora 20.15…. acum sa despachetez: una sticla Jim, una sticla Grands, una sticla Jack, una sticla Cotnari, una, de fapt, un butoias Tuborg. … Sa fie pt serile cand ma voi plictsi in singuratate.
Ora 20.23 … internet ciuciu, dar e bine ca nu mi-am luat nici eu laptopul. Noroc de caietelul asta ca nu-mi pierd mintile. Primul meu caiet A4. Si cum radeau colegii de mine cand m-au vazut. Cum era mai vorba aia? laughing SChimb caiet A4 cu Audi aceeasi marca..? Parca asa. <<Dragul meu caietel, zi de zi am sa scriu aici tot ce -mi trece prin minte, toate dorurile, toata singuratatea mea… >>

Ora 21.58 E cazul sa ma culc. E prima seara in asternuturi straine, perna e tare si pledul cam subtire. Oare ce mai fac cotcodacii? Dar maga? Probabil iar e captivat de Dublu Orb. Auzi la el, daca il prindeam eu mai devreme nu mai poftea el la pepenasii iguanei. No, de amu al meu este.
Ora 23.46 … yawn nu pot sa dorm… e aproape 12. ce as intra acum pe internet sa dau cu buzduganul in aricica si sa il trag de urechi pe magarel. Oare ce o scrie Ardelin azi despre mine?

We go Together

13 februarie 2010 448 comentarii

În 2, 3, 4, 5 etc, we go together! happy

http://www.youtube.com/watch?v=Mn60NIh2NGU&feature=related

Cum scriem cu â din a

8 februarie 2010 388 comentarii

Articol dedicat Laurei şi lui Florian.

Aveţi posibilitatea să simplificaţi introducerea de caractere româneşti (ş, ţ, ă. î, â) prin schimbarea limbii de intrare. Limbile de intrare sunt incluse în Windows, dar trebuie să le adăugaţi la lista de limbi, înainte de a le utiliza. Citeşte mai departe…

Ne-am mutat

1 februarie 2010 335 comentarii

Cu căţel, cu purcel, am luat până şi varul de pe pereţii de la adresa veche.

După cum nu aţi observat, adresa care vă apare acum în bara de sus nu mai e http://cotcodacii.webatu.com, ci http://www.cotcodacii.ro. Adică ne-am ajuns. Avem şi noi casa noastră. Ţin să mulţumesc sindicaliştilor Şilavarăcald, LauraFlorian şi Kekee care şi-au scuturat de praf buzunarele şi au contribuit la acest lucru.

Rog pe cei care au în blogroll adresa sindicatului, dacă mai intră pe aici, să modifice în consecinţă adresa site-ului.

Deocamdată e casă nouă, nu am descoperit pe unde trec toate conductele de apă rece şi firele de 220. De aceea vă rog, dacă întâmpinaţi vreo greutate în utilizarea noului blog, să mă anunţaţi.