Arhivă

Arhivă pentru 27 februarie 2010

Legenda Strigoitei in 821 cuvinte

27 februarie 2010 18 comentarii

             Înainte de a-şi vinde sufletul, Strigoiţa era şi ea oamă ca toate celelalte femei care tânjesc după puţin mai multă atenţie măcar în zilele ce vestesc primăvara. Adora să primească mărţişoare de la prieteni, cadouri înfofolite în ambalaj strălucitor cu imprimeuri florale şi felicitări deja editate cu mesaje drăguţe de 8 Martie.

              Deşi nu mai are acelaşi suflet primăvăratec ca odinioară, Strigoiţa încă îşi mai aminteşte de cel mai frumos cadou primit vreodată de 8 Martie, un ghiveci gol în care să-şi poată planta orice floare îi place ei şi o coală albă A4 pe care să-şi noteze frumoase cuvinte de iubire. Probabil orice femeie este invidioasă pe un astfel de cadou.

               Toate acestea au rămas doar amintirile unei pământence, căci un incident nefericit a integrat-o pe oama noastră în alte dimensiuni. A ajuns la curtea unui prinţ fandosit, Scaraotki, de care s-a îndrăgostit nespus de mult. Dar prinţul a considerat că înainte de a face pasul spre căsătorie el trebuie mai întâi să testeze defectele logodnicei sale. A picat cu brio testul şi a fost trimisă înapoi printre pământeni, găsită prin pustiuri de un gropar cu chef de şagă şi apoi civilizată de un măgăruş şod care numaidecât s-a îndrăgostit de ea. V-am zis acum numai finalul de poveste, cât s-a trăit până acum, dar cum a ajuns ea tocmai la curtea acelui prinţ învolburat abia de acum vom relata.

               Încă de mică, Strigoiţica se îndeletnicise cu furatul lucrurilor de prin casă, de pe la apropiaţi, mai târziu ale colegilor, iubiţilor sau pensionarilor din oraş. Prima şi prima dată a furat linguriţa de argint de la prima împărtăşanie. Avea un gust plăcut licoarea care i se dădu. Apoi a furat maşinuţele vărului ei, o poşetă a surorii ei, o cutie de ciocolată din raftul unui magazin, două  mărţişoare din pieptul învăţătoarei sale, un ceas cu o curea subţire roz de la mâna şefei de promoţie din gimnaziu, două fiţuici, un inel de logodnă de pe degetul celei mai bune prietene şi lista este destul de încăpătoare. Tot ce îi lipsea devenea imediat un obiect atractiv de a fi şterpelit.

                Neoficial se spune că şi din iad a fost dată afară cică pentru că ar fi furat cheia de la cramele lui Scaraotki, dar proprietarul nu a depus plângere impotriva ei, mai mult de ruşine decât pentru că şi lui îi era simpatică drăcoaica mereu agitată şi pusă pe hoţomănii.

                Dispariţia ei a survenit accidental în timp ce încerca să sustragă diverse lucruri din gospodăria unei madam doctor. Tocmai înşfăcase un polonic, o brichetă şi două pahare de cristal. În timp ce încerca să iasă pe geam zăreşte pe măsuţă o poşetă neagră din piele cu catarame strălucitoare. Se întoarse în încăpere şi începu să golească poşeta de lucrurile care îi erau clar nefolositoare: un pachet de ţigări, o ramă foto digitală, un pachet de gume, un aparat de ras, un tub de cremă epilatoare, două mărţişoare, o cruciuliţă din lemn şi două telefoane mobile. Puse înăuntru polonicul şi toate cele pe care le luase din casă şi ieşi pe fereastra ce dădea spre grădina. Proprietarul locuinţei amenajase un mic părculeţ pe care îl populase cu diverse specii de animăluţe: un arici ghebos, un porc de guineea, doi şobolani verzi, o iguană violet, un pui de găină,  o zebruţă, o piranha ierbivoră, un măgăruş, o pisică de dormeză, un papagal auriu, un şarpe de scorbură şi două pupeze.

               În graba ei, Strigoiţa a călcat peste bietul arici şi doi ţepi i-au intrat în călcâie. Ariciul provenea dintr-o specie aparte de erinaceide îmbufnate şi când i se punea pata pe câte vreunul sau simţea pericolul, în ţepi se secreta o doză ridicată de venin capabilă să ucidă un taur în numai 4 ore.

                Strigoiţa merse la spital, dar cam degeaba. Ambele picioare îi fuseseră amputate şi în cele din urmă muri cu stetoscopul strălucitor al doctorului dosit în mânecă.

                A ajuns în rai prima dată, dar imediat a fost izgonită când unul dintre arhangheli a constatat că a dispărut ultimul fruct din mărul din mijlocul grădinii. Strigoiţa pe drept cuvânt a spus că nu este ea vinovată, că mărul de fapt a căzut din pom după ce o pasăre grasă s-a aşezat pe ramură, dar nu a fost crezută.

               Vestea ei a ajuns până în celălalt tărâm şi însuşi prinţul întunecat a organizat primirea ei în regat. A strigoificat-o si luat-o aproape de el, fermecat de istorisirile ei despre cât de naivi sunt pământenii.

               Printre oameni ar trebui sa stea circa 6 ani timp in care la perioade regulate de cate 5 luni se intoarce inapoi la regat pentru a dovedi printului ca este o strigoita de incredere.

Nota lui Ardelin: Legenda a fost publicata la cererii  regelui cotcodac Florian, un iubitor al literaturii de specialitate despre draconizari, demonizari, strigoificari. Acesta  a fost intrigat de cunostintele mele vaste despre tot ce se petrece peste tot si cu orisicine.