Acasă > Bârfe > Legenda Strigoitei in 821 cuvinte

Legenda Strigoitei in 821 cuvinte

             Înainte de a-şi vinde sufletul, Strigoiţa era şi ea oamă ca toate celelalte femei care tânjesc după puţin mai multă atenţie măcar în zilele ce vestesc primăvara. Adora să primească mărţişoare de la prieteni, cadouri înfofolite în ambalaj strălucitor cu imprimeuri florale şi felicitări deja editate cu mesaje drăguţe de 8 Martie.

              Deşi nu mai are acelaşi suflet primăvăratec ca odinioară, Strigoiţa încă îşi mai aminteşte de cel mai frumos cadou primit vreodată de 8 Martie, un ghiveci gol în care să-şi poată planta orice floare îi place ei şi o coală albă A4 pe care să-şi noteze frumoase cuvinte de iubire. Probabil orice femeie este invidioasă pe un astfel de cadou.

               Toate acestea au rămas doar amintirile unei pământence, căci un incident nefericit a integrat-o pe oama noastră în alte dimensiuni. A ajuns la curtea unui prinţ fandosit, Scaraotki, de care s-a îndrăgostit nespus de mult. Dar prinţul a considerat că înainte de a face pasul spre căsătorie el trebuie mai întâi să testeze defectele logodnicei sale. A picat cu brio testul şi a fost trimisă înapoi printre pământeni, găsită prin pustiuri de un gropar cu chef de şagă şi apoi civilizată de un măgăruş şod care numaidecât s-a îndrăgostit de ea. V-am zis acum numai finalul de poveste, cât s-a trăit până acum, dar cum a ajuns ea tocmai la curtea acelui prinţ învolburat abia de acum vom relata.

               Încă de mică, Strigoiţica se îndeletnicise cu furatul lucrurilor de prin casă, de pe la apropiaţi, mai târziu ale colegilor, iubiţilor sau pensionarilor din oraş. Prima şi prima dată a furat linguriţa de argint de la prima împărtăşanie. Avea un gust plăcut licoarea care i se dădu. Apoi a furat maşinuţele vărului ei, o poşetă a surorii ei, o cutie de ciocolată din raftul unui magazin, două  mărţişoare din pieptul învăţătoarei sale, un ceas cu o curea subţire roz de la mâna şefei de promoţie din gimnaziu, două fiţuici, un inel de logodnă de pe degetul celei mai bune prietene şi lista este destul de încăpătoare. Tot ce îi lipsea devenea imediat un obiect atractiv de a fi şterpelit.

                Neoficial se spune că şi din iad a fost dată afară cică pentru că ar fi furat cheia de la cramele lui Scaraotki, dar proprietarul nu a depus plângere impotriva ei, mai mult de ruşine decât pentru că şi lui îi era simpatică drăcoaica mereu agitată şi pusă pe hoţomănii.

                Dispariţia ei a survenit accidental în timp ce încerca să sustragă diverse lucruri din gospodăria unei madam doctor. Tocmai înşfăcase un polonic, o brichetă şi două pahare de cristal. În timp ce încerca să iasă pe geam zăreşte pe măsuţă o poşetă neagră din piele cu catarame strălucitoare. Se întoarse în încăpere şi începu să golească poşeta de lucrurile care îi erau clar nefolositoare: un pachet de ţigări, o ramă foto digitală, un pachet de gume, un aparat de ras, un tub de cremă epilatoare, două mărţişoare, o cruciuliţă din lemn şi două telefoane mobile. Puse înăuntru polonicul şi toate cele pe care le luase din casă şi ieşi pe fereastra ce dădea spre grădina. Proprietarul locuinţei amenajase un mic părculeţ pe care îl populase cu diverse specii de animăluţe: un arici ghebos, un porc de guineea, doi şobolani verzi, o iguană violet, un pui de găină,  o zebruţă, o piranha ierbivoră, un măgăruş, o pisică de dormeză, un papagal auriu, un şarpe de scorbură şi două pupeze.

               În graba ei, Strigoiţa a călcat peste bietul arici şi doi ţepi i-au intrat în călcâie. Ariciul provenea dintr-o specie aparte de erinaceide îmbufnate şi când i se punea pata pe câte vreunul sau simţea pericolul, în ţepi se secreta o doză ridicată de venin capabilă să ucidă un taur în numai 4 ore.

                Strigoiţa merse la spital, dar cam degeaba. Ambele picioare îi fuseseră amputate şi în cele din urmă muri cu stetoscopul strălucitor al doctorului dosit în mânecă.

                A ajuns în rai prima dată, dar imediat a fost izgonită când unul dintre arhangheli a constatat că a dispărut ultimul fruct din mărul din mijlocul grădinii. Strigoiţa pe drept cuvânt a spus că nu este ea vinovată, că mărul de fapt a căzut din pom după ce o pasăre grasă s-a aşezat pe ramură, dar nu a fost crezută.

               Vestea ei a ajuns până în celălalt tărâm şi însuşi prinţul întunecat a organizat primirea ei în regat. A strigoificat-o si luat-o aproape de el, fermecat de istorisirile ei despre cât de naivi sunt pământenii.

               Printre oameni ar trebui sa stea circa 6 ani timp in care la perioade regulate de cate 5 luni se intoarce inapoi la regat pentru a dovedi printului ca este o strigoita de incredere.

Nota lui Ardelin: Legenda a fost publicata la cererii  regelui cotcodac Florian, un iubitor al literaturii de specialitate despre draconizari, demonizari, strigoificari. Acesta  a fost intrigat de cunostintele mele vaste despre tot ce se petrece peste tot si cu orisicine.

  1. 27 februarie 2010 la 18:22 | #1

    slab, slab rău de tot, n-ai nici o şansă de hollywood.
    nici de bollywood.
    poate de juliuswood!!! tongue

  2. 27 februarie 2010 la 22:40 | #2

    http://it.tinypic.com/r/11s07br/6

    după asemenea “promoţie”, nu prea cred că mai cumpără cineva ceva de mâncat de la metro… laughing

  3. 28 februarie 2010 la 00:05 | #3

    Demenţial scenariu! Dar cu o rectificare: doctoiţei nu i-a dispărut nimic din casă cât a stat strigoiţa la ea. Ca să vezi că legendele mint câteodată!

  4. 28 februarie 2010 la 00:32 | #4

    @slvc Dar face referire la alt scenariu. Nici macar nu era strigoita pe atunci. A fost pe la tine? big grin

    @mifty nu incurca toate prostiile lui Ardelin cu tutorialele de la Age of Empires laughing. Normal ca nu se ridica la pretentiile tale.
    Dar acu daca chiar vrei sa te oftici, afla ca Ardelin a facut scenariul pentru un episod din Stargate. Dar inca nu s-a dat pe tv din cauza ca cei de la creatie nu au stiut sa deseneze monstruletii descrisi de Ardelin.

  5. 28 februarie 2010 la 08:38 | #5

    Mă simt cenzurat. Nu e bine…

  6. 28 februarie 2010 la 09:15 | #6

    Mda, nu înţeleg de ce ar trebui să te simţi aşa…

  7. 28 februarie 2010 la 09:26 | #7

    @silavaracald
    Am scris un comentariu aseară ca răspuns la ceea ce a zis mifty în primul comentariu şi acum văd că a dispărut…

  8. 28 februarie 2010 la 10:19 | #8

    Ah, o fi de vină tetrisul, nu ştiu… rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor
    Eu n-am umblat la botoane oricum. happy

  9. M3bis
    28 februarie 2010 la 13:01 | #9

    @silavaracald
    Da, da. El e de vină pentru tot…

  10. 28 februarie 2010 la 13:17 | #10

    big grin big grin big grin

  11. 28 februarie 2010 la 20:52 | #11

    salutare, cotcodaci… şi mai ales cotcodace (câte aţi mai rămas) big grin

  12. Florian
    28 februarie 2010 la 22:05 | #12

    Salutare si de la mine. Weekend-ul asta am fost plecat si n-am putut sa dau pe aici. Sper ca nu s-a sinucis nimeni din cauza asta big grin
    Iar acum am o gramada de treburi, plus ca trebuie sa ma culc mai devreme, ca maine dimineata incep iar serviciul (parca v-am spus ca doua saptamani am fost in somaj tehnic).
    Mai trec putin pe la iguana si Cipi si pe urma o tai direct in pat, asa ca va zic noapte buna.

  13. 28 februarie 2010 la 22:30 | #13

    @mifty
    Cu tine avem o răfuială, numai să terminăm cu Julius! sad
    @Flo
    Iubi, mie mi-a fost dor de tine, dar n-am îndrăznit să plâng de faţă cu toată lumea! Noapte bună! happy şi kiss

  14. 1 martie 2010 la 16:49 | #14

    @silavaracald
    aha, v-aţi înviorat, fetele??
    sau e vorba numai de l’ete perpetuelle??? big grin

  15. 1 martie 2010 la 17:17 | #15

    @mifty
    Vezi că umbli creanga. S-a deschis sală nouă.

  16. 1 martie 2010 la 18:04 | #16

    ştiu că s-a deschis, da’ am zis să nu-l las pe flo să bântuie chiar de unul singur pe-aici!! big grin

  17. 11 martie 2010 la 16:27 | #17

    De-o sută de ani nu mi-ai mai scris nimic,
    În cutia de scrisori am găsit un pitic,
    Mi-a zis “Nene, nu te supăra”
    “Vreau şi eu să am căsuţa mea”
    “Şi-aici mi-e bine”,
    “Lasă-mă şi pe mine”
    “Să stau cu tine”.

    De-o sută de ani nu mi-ai mai dat telefon,
    Am găsit firul rupt şi-aparatul mutat în balcon,
    Lîngă el stătea un şoricel…
    M-am şi jucat cu el niţel,
    Avea ochii mici
    Şi bot de arici,
    E pe-undeva pe-aici.

    Am şapte nasturi în plus,
    Şi nu ştiu unde i-am pus !
    Unde or fi ?…

    De-o sută de ani nu te-am mai văzut
    Şi pozele cu tine, toate au dispărut,
    Cred că le-a furat pisica mea…
    Zău, e foarte geloasă pe dumneata,
    Le-a rupt cu dinţii,
    Nu-i cunosc părinţii,
    Dar o-njur de toţi sfinţii !

    (nu-mi aparţine, da’ se potriveşte hee hee … alexandru andrieş – 100 de ani)

  18. 11 martie 2010 la 21:52 | #18

    @mifty
    Răutăcios eşti, bre!
    Ce-ţi mai place să răsuceşti cuţitul în rană! winking

  1. Nici un trackbacks momentan.