Arhivă

Arhivă pentru 28 februarie 2010

Săptămâna Femeii pe Daily Cotcodac

28 februarie 2010 67 comentarii

În urma presiunilor exercitate de cititoarele DC, Julius a cedat …nervos şi, susţinut, aşa cum se cuvine, de trei dintre cei mai activi scriitori de pe Daily Cotcodac, a hotărât ca, în săptămâna următoare, să scrie numai texte din care să rezulte că femeile sunt bune şi bărbaţii niţel cam porci, asumându-şi toate riscurile, inclusiv comentariile de genul: “Sigur vrei tu ceva…”.

Având în vedere că Julius nu e însurat, îl credem în stare. În stare să scrie.

Noi, membrii sindicatului, îi spunem doar atât. Dacă exerciţiul acesta de literatură SF nu îi reuşeşte, să se întoarcă la pamfletele şi aroganţele de zi cu zi.

Personal, le doresc cititoarelor de pe Daily Cotcodac şi, mai ales, sindicalistelor o primăvară frumoasă şi însorită.

Şi încă ceva, total off-topic. Sindicalişti, a început RoBlogFest-ul! Bănuiesc că nu trebuie să vă mai spun pe cine votăm anul ăsta. Votăm Daily Cotcodac. Să nu ne sabotăm singuri şi să ne pierdem obiectul de activitate. Link-ul îl găsiţi aici.