Arhivă

Arhivă pentru mai 2010

Leii vechi şi leii noi

30 mai 2010 19 comentarii

Mă duc azi la farmacie cu nuş’ce reţetă.
Caută dom’şoara prin rafturi, scoate vreo 5-6 cutii, le pune într-o pungă şi zice:
– 396.
Mă ştiu cu numai o sută în buzunar (trecusem în prealabil pe la bancomat, dar era „out of order” ), mă uit stânga-dreapta prin farmacie, nu văd niciun POS şi-ntreb:
– Cu cardul se poate plăti?
– Ne pare rău, dar pioiesul e defect, aşteptăm băieţii să vină luni să-l repare.
Portofelul e întredeschis, se vede meleonul de lei vechi în el. Întreb:
– Credit cu buletinul acceptaţi?
– Nu.
Încă nu s-a prins. Se uită la mine, se uită la portofel, vede hârtia albastră şi zice iar:
– 396 de mii.
Mă sprijin cu mâna liberă de tejghea şi zic:
– Aoileu. Trebuie să-mi vând casa?
Se prinde. Fată isteaţă. Zice:
– 39 de lei şi şaizeci de bani noi.
În gândul meu zic – „Ce noi, fată? Că-s vechi de vreo trei ani.”
Plătesc şi-nainte de plecare întreb:
– Cardiaci cu inima ca şi clienţi nu prea mai aveţi, aşa-i?

The Italian Man Who Went To Malta

15 mai 2010 92 comentarii