Feciorul se plictiseşte.
-Du-te, bă, afară!
-Şi ce să fac afară, că mă plictisesc?
-Joci şi tu un pâr-pac, un lapte gros, un nouă pietre.
-Neah, că n-am cu cine.
Incinta dintre blocuri e plină de copii. Cum adică nu are cu cine?
Azi aşa, mâine-aşa. Şedinţă în familie. Nevasta:
-Să-l ducem la un psiholog.
-Păi ăştia cer bani.
-Nu, că am eu pe cineva, am rezolvat-o cu ceva. Nu ne ia niciun ban.
Vine fecioru’, deunăzi, de la şcoală. Înainte de a-şi arunca ghiozdanul pe canapeaua din sufragerie şi adidaşii prin bucătărie, ca de obicei, mă anunţă:
– Mâine am un proiect de predat la şcoală. Am nevoie de ajutorul tău…
– Gaaabiii!
Soare, linişte, ciripituri de păsărele. Miros de iarbă verde. Umbră. Vântul adie uşurel. E perfect. Sub umbră, un şezlong. Lângă şezlong, o măsuţă de camping pe care stă o bere rece, aburită, abia scoasă din lada frigorifică. Întins pe şezlong, eu. Mititeii sfârâie pe grătar. E mirific. Ridic o pleoapă încercând să recunosc vocea. E a nevestei. Vocea. Încerc să fiu empatic. Mă uit spre grătar. Nu arde nimic. Doar cărbunii. Dar şi ăia ard mocnit. Nu văd nimic care ar necesita intervenţia mea şi las pleoapa să se odihnească.
Continuarea pe Daily Cotcodac…
Ultimele comentarii