De ce rutina dăunează grav sănătății
M3bis
Chioșcul din colț. Mai pe la amiază.
- Săru-mâna!
- Bună ziua!
- Țigări aveți? Citeşte mai departe…
M3bis
Chioșcul din colț. Mai pe la amiază.
- Săru-mâna!
- Bună ziua!
- Țigări aveți? Citeşte mai departe…
Vorba lu’ KissMyTranceTv…
Feciorul se plictiseşte.
-Du-te, bă, afară!
-Şi ce să fac afară, că mă plictisesc?
-Joci şi tu un pâr-pac, un lapte gros, un nouă pietre.
-Neah, că n-am cu cine.
Incinta dintre blocuri e plină de copii. Cum adică nu are cu cine?
Azi aşa, mâine-aşa. Şedinţă în familie. Nevasta:
-Să-l ducem la un psiholog.
-Păi ăştia cer bani.
-Nu, că am eu pe cineva, am rezolvat-o cu ceva. Nu ne ia niciun ban.
Vine fecioru’, deunăzi, de la şcoală. Înainte de a-şi arunca ghiozdanul pe canapeaua din sufragerie şi adidaşii prin bucătărie, ca de obicei, mă anunţă:
- Mâine am un proiect de predat la şcoală. Am nevoie de ajutorul tău…
- Gaaabiii!
Soare, linişte, ciripituri de păsărele. Miros de iarbă verde. Umbră. Vântul adie uşurel. E perfect. Sub umbră, un şezlong. Lângă şezlong, o măsuţă de camping pe care stă o bere rece, aburită, abia scoasă din lada frigorifică. Întins pe şezlong, eu. Mititeii sfârâie pe grătar. E mirific. Ridic o pleoapă încercând să recunosc vocea. E a nevestei. Vocea. Încerc să fiu empatic. Mă uit spre grătar. Nu arde nimic. Doar cărbunii. Dar şi ăia ard mocnit. Nu văd nimic care ar necesita intervenţia mea şi las pleoapa să se odihnească.
Continuarea pe Daily Cotcodac…
Mă duc azi la farmacie cu nuş’ce reţetă.
Caută dom’şoara prin rafturi, scoate vreo 5-6 cutii, le pune într-o pungă şi zice:
- 396.
Mă ştiu cu numai o sută în buzunar (trecusem în prealabil pe la bancomat, dar era “out of order” ), mă uit stânga-dreapta prin farmacie, nu văd niciun POS şi-ntreb:
- Cu cardul se poate plăti?
- Ne pare rău, dar pioiesul e defect, aşteptăm băieţii să vină luni să-l repare.
Portofelul e întredeschis, se vede meleonul de lei vechi în el. Întreb:
- Credit cu buletinul acceptaţi?
- Nu.
Încă nu s-a prins. Se uită la mine, se uită la portofel, vede hârtia albastră şi zice iar:
- 396 de mii.
Mă sprijin cu mâna liberă de tejghea şi zic:
- Aoileu. Trebuie să-mi vând casa?
Se prinde. Fată isteaţă. Zice:
- 39 de lei şi şaizeci de bani noi.
În gândul meu zic – “Ce noi, fată? Că-s vechi de vreo trei ani.”
Plătesc şi-nainte de plecare întreb:
- Cardiaci cu inima ca şi clienţi nu prea mai aveţi, aşa-i?
Ultimele comentarii